Adele, cea mai bogată artistă din Marea Britanie, chiar dacă s-a retras din activitate pentru o perioadă

.

Adele se află în fruntea topului celor mai bogați artiști din Marea Britanie, chiar dacă nu mai face muzică sau turnee pentru o perioadă. Locul doi este ocupat de un alt cântăreț iubit de o lume întreagă.

Cântăreța Adele, în vârstă de 30 de ani, este prima în topul celor mai bogați artiști britanici care au împlinit 30 de ani sau mai tineri, realizat de Heat Magazine, pentru al treilea an consecutiv, relatează BBC.

Deși a decis să stea deoparte de muzică pentru o perioadă, averea starului muzicii pop a crescut în ultimul an cu aproximativ 15 milioane de lire sterline, astfel că a ajuns la 147.5 milioane de lire.

Aceasta a câștigat milioane de dolari cu turneul mondial pe care l-a încheiat în vara anului trecut și în cadrul căruia a susținut 121 de concerte. Adele a fost nevoită să anuleze ultimele două concerte programate pe stadionul Wembley, din cauza unor afecțiuni serioase la corzile vocale. S-a scris atunci despre faptul că s-ar putea să nu mai concerteze niciodată sau că va sta cel puțin 10 ani departe de scenă, pentru a-și crește băiețelul. Tot în 2017 a avut vânzări record de 9 milioane de lire.

Alte vedete incluse în ghidul anual al celor mai bogați artiști britanici sunt toți membri formației 1D, actrița Emma Stone  și actorul din Star Wars, John Boyega.

După Adele, al doilea clasat în top este Ed Sheeran

Pe locul al doilea se află unul dintre cei mai apreciați cântăreți la ora actuală la nivel mondial, Ed Sheeran (27). Artistul care va concerta și în România anul viitor, are o avere estiamată la 94 milioane de lire sterline. Ed Sheeran este totodată și artistul cu cele mai mari vânzări mondiale în 2017.

Daniel Radcliff, starul din Harry Potter, ocupă cea de-a treia poziție, cu 87 milioane de dolari.

Pe locul patru se află Harry Styles, membrul formației 1D, cu 58 milioane de lire, urmat de colegii lui din trupă, Niall Horan (46 milioane), Louis Tomlinson (44 milioane), Liam Payne (43 milioane) și Zayn Malik (milioane).

Emma Stone ocupă locul al cincilea, cu o avere estimată la 55 milioane de lire sterline.

Grupul muzical feminin, Little Mix, se află pe locul 6. Cele patru componente ale trupei au o avere comună de 48 milioane de lire sterline, datorită concertelor și reclamelor.

Actorul din Star Wars, John Boyega, și Daisy Ridley sunt pentru prima oară în top și ocupă poziția 28, cu o avere de 4,6 milioane fiecare.

Alte nume din top 30 cele mai bogate celebrități britanice sunt: Sam Smith (26 milioane), Rita Ora (12 milioane) și Sophie Turner (6 milioane).

Starul de televiziune Spencer Matthews închide lista cu 4,5 milioane.

Ghidul anual al revistei Heat este creat cu ajutorul informaților referitoare la conturile, încasările din vânzări și publicitate ale celor mai cunoscute vedete din Marea Britanie, ce au mai puțin de 30 de ani sau au împlinit această vârstă.

Citește și:

Cunoscut rapper american, împușcat mortal la 34 de ani

Vremea 30 octombrie 2018. Temperaturi ridicate ziua și ploi pe timp de noapte

Sursă foto: hepta.ro

 

 

 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale