Adele a uitat versurile unei piese în timpul unui concert. Momentul a devenit viral / Video

.

Adele a uitat versurile unei piese în timpul unui concert susținut în Las Vegas, în weekend. Artista a cerut ajutorul unui fan din public pentru a-și aminti cuvintele.

Pe parcursul evenimentului „Weekends with Adele” de la The Colosseum din Las Vegas, Adele a uitat versurile piesei „I Drink Wine”, cântec aflat pe albumul „30” și a căutat ajutor în rândul publicului.

Adele a uitat versurile unei piese în timpul concertului

Orice artist se confruntă, la un moment dat ori cu un accident pe scenă, ori cu probleme tehnice și se întâmplă, câteodată, să uite versurile propriilor piese. Adele a avut parte de două dintre acestea, într-o singură seară. Dar a trecut cu brio peste momente, stârnind chiar râsetele spectatorilor.

După ce a bolborosit un rând al cântecului, artista s-a oprit din cântat și a spus: „Am uitat versurile! La naiba!”.

Momentul a fost surprins de un admirator al lui Adele, care a postat filmulețul pe Twitter.

Citește și: Adele plănuiește să intre în lumea afacerilor. Vrea să vândă lenjerie intimă, parfumuri și bijuterii

Citește și: Adele, în lacrimi la concert. Ce a pățit în timp ce se plimba printre spectatori: „Aș vrea să vedeți ceea ce văd eu” / VIDEO

„Cincizeci de dolari care m-au costat noaptea trecută”, a zis râzând interpreta de 35 de ani, înainte de a se îndrepta spre un fan aflat în fața publicului: „Amintește-mi versurile mele”.

Fanul a terminat versurile pentru ea, iar Adele a spus: „Ok, să o luăm de la capăt, bine?”.

Ea i-a oferit în glumă 50 de dolari bărbatului din mulțime pentru terminarea versurilor și a încercat să reînceapă melodia. Doar că, de data aceasta, a întâmpinat o problemă tehnică.

Cum a trecut artista peste momentul dificil

Cântăreața a trecut cu brio peste aceste momente. A început să improvizeze și să se gândească la o glumă pentru o omorî timpii morți.

„Ce glumă am? Nu, aia e cam… Nu, nu o pot spune. E prea murdară”, a spus Adele, stânind hohote de râs.

Fanii au vrut să audă gluma respectivă, iar artista a reacționat: „Nu, nu pot. Cred că am mai spus-o și cred că am avut probleme”.

Citește și: 5 momente memorabile de la gala premiilor Grammy 2023. Adele și-a îndeplinit visul de al întâlni pe Dwayne „The Rock” Johnson / Video

Citește și: Adele a dispărut de pe scenă în timpul concertului din Las Vegas. Momentul a fost filmat

Odată ce echipa de producție a rezolvat problema, interpreta s-a prefăcut că intră pe scenă de parcă atunci ar fi început spectacolul.

Râsetele au umplut camera, iar artista a cântat „I Drink Wine” așa cum era planificat, cu toate versurile intacte.


Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adele

Sursă foto: Profimedia, Captură video

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton