Adele a împlinit 30 de ani și a petrecut ca pe Titanic

.
Cântăreața Adele a împlinit pe 5 mai vârsta de 30 de ani și a petrecut cu stil. Tema petrecerii sale extravagante a fost filmul „Titanic”.

A doua zi după marea petrecere, ea a postat pe Instagram fotografii în care apare îmbrăcată și coafată precum Rose, personajul principal al filmului „Titanic”. Alături de ea apare şi Sam Taylor-Johnson, regizoarea filmului „Fifty Shades of Grey”.

Adele a împlinit 30 de ani și a petrecut ca pe Titanic

Într-o altă fotografie, artista apare pozând pe o scară din lemn, ce amintește de imaginea cu Rose, personajul interpretat de actriţa Kate Winslet în „Titanic”, înainte de a coborî pentru a îl întâlni pe Jack, interpretat de Leonardo DiCaprio.

Adele a purtat o coafură similară cu cea a lui Rose, iar rochia ei strălucitoare a fost aproape identică cu rochia pe care aceasta a purtat-o când l-a întâlnit pe Jack în film.

Adele a împlinit 30 de ani și a petrecut ca pe Titanic

Nu sunt sigură ce voi face în următorii 30 de ani, întrucât am fost binecuvântată dincolo de cuvinte până acum”, a scris Adele lângă fotografii, recunoscând că are o obsesie pentru filmul lui James Cameron din 1997.

Ea le-a mai scris fanilor că suferă de „o mahmureală îngrozitoare”, dar „a meritat”.

Noaptea trecută a fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea”, a mai scris artista.

Adele a împlinit 30 de ani și a petrecut ca pe Titanic

Adele, născută pe 5 mai 1988, în Marea Britanie, este interpretă şi compozitoare. În 2008, a lansat primul album de studio, ”19”, care s-a vândut în peste 6 milioane de copii. În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică ”Noua Amy Winehouse”.

La cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, Adele a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoriile ”cel mai bun album al anului”, ”cel mai bun cântec al anului” şi ”înregistrarea anului”.

Citește și: Adele, deghizată într-o bătrână la 29 de ani. Vezi transformarea radicală

Citește și: De ce poartă Adele doar rochii și fuste lungi

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton