Adela Popescu și Radu Vâlcan au inaugurat locuința de la mare: „Dormim pentru prima oară în apartamentul nostru”

.

Adela Popescu l-a aniversat, ieri, pe Radu Vâlcan, soțul ei. Cei doi au preferat să sărbătorească acest moment în intimitatea apartamentului lor de la mare, alături de Alexandru, Andrei și Adrian, copiii lor.

Actrița a anunțat că acest eveniment a marcat un altul. Pentru prima dată au dormitul în locuința pe care o au pe litoral. „De ziua lui Radu Vâlcan dormim pentru prima oară în apartamentul nostru de la mare. L-am trimis până jos să aducă ceva de la mașină. Între timp, eu și copiii am umflat baloane și am pregătit tortul”, a mărturisit Adela Popescu, pe o rețea de socializare.

Adela Popescu își dorea de mulți ani o casă la mare

Cei doi și-au achiziționat apartamentul în 2022, când blocul nu era gata, dar au visat cu ochii deschiși la acest moment. Apartamentul e acum mobilat modern, ca și vila pe care Adela Popescu și Radu Vâlcan o au în Capitală. Acum, prezentatorii își construiesc o casă și la Șușani, așa că planurile de extindere nu s-au încheiat.

„Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept. Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare. Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani”, scria Adela Popescu, în 2022, pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Cristina Ciobănașu a spus de ce nu participă la nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu: „Poate aș influența”

Citeşte și: De ce boală suferă Roxana Nemeș. Câți bani a primit artista pentru participarea la Survivor All Stars

Citeşte și: „Am regretat că m-am căsătorit exact a doua zi”. Claudia Ghițulescu, dezvăluiri despre fostul soț

Citeşte și: Britney Spears susține că s-a sărutat cu Ben Affleck. Imaginea pe care solista a făcut-o publică

Apartamentul e aproape de mare. Adela Popescu e încântată

Actrița a dat apoi mai multe detalii despre apartamentul care reprezintă un vis împlinit. Proprietatea e în Olimp, la 100 de metri de mare, are o terasă unde îți poți bea cafeaua, iar în jurul blocului tronează o pădure de pini.

„Sunt atât de fericită că îmi bubuie inima! De Radu nu mai zic, că deși el avea ceva îndoieli, acum îmi spune numai cum abia așteaptă el să fie gata blocul (la vară) – și să plece cu băieții lui la Olimp ( nouă ni se pare cea mai frumoasă zonă a litoralului românesc, așa că acolo este apartamentul) să își bea el cafeaua pe terasă, în miros de pini și apă sărată – căci da, blocul e înconjurat de o pădure de pini, la doar 100 metri de mare. Un vis!”, mai nota atunci vedeta.

Foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton