Adela Popescu şi Mihai Petre, protagoniştii primei producţii româneşti de epocă „Aniela”, au dansat vals la miezul nopţii pentru genericul telenovelei.
Cei doi au reuşit să îşi coordoneze perfect mişcările, într-un cadru romantic şi pe ritmul piesei de generic interpretată de Loredana şi Adela.
„Filmările au avut loc la miezul nopţii, lumina era exact ca aceea din perioada respectivă, pe jos era umed, iar vântul adia foarte uşor. Toate acestea au creat cea mai potrivită atmosferă pentru un vals minunat”, a declarat Adela.
Până la toamnă, atunci când va fi difuzat serialul „Aniela”, te las să te delectezi cu câteva imagini cu protagoniştii şi valsul din miez de noapte. Foto: Acasă TV