Adela Popescu, mesaj emoționant de ziua de naștere a mamei sale: „Abia aștept să o strâng în brațe” / Video

.

Adela Popescu i-a transmis un mesaj emoționant mamei sale, cu ocazia zilei de naștere a acesteia. Doina Popescu a împlinit pe 12 octombrie 69 de ani și a plecat într-o călătorie alături de prietenele ei în Suedia.

Însă, actrița nu a uitat de cea care i-a dat viață și, deși nu a putut fi alături de ea în acea zi, i-a transmis un mesaj pe rețelele de socializare. Adela a spus că o așteaptă cu drag acasă, să o poate strânge în brațe.

Adela Popescu, mesaj emoționant pentru mama sa

Joi, 12 octombrie, a fost zi de sărbătoare în familia Adelei Popescu. Actrița și-a sărbătorit mama, care a împlinit vârsta de 69 de ani. Doina Popescu a vrut să sărbătorească diferit anul acesta, astfel că a plecat într-o călătorie în afara țării cu câteva prietene.

„Astăzi este ziua celei mai minunate femei de pe pământ. Mama mea. Nu am putut să o sărbătorim cum se cuvine pentru că e plecată cu niște puștoaice de vârsta ei, la Malmo, în Suedia. Abia aștept să se întoarcă, să o strâng tare în brațe, și să îi spun cât de mult o iubim. Și să ne dea ce ne-a adus de pe acolo (râde). La mulți ani, mama mea!”, este mesajul pe care soția lui Radu Vâlcan l-a postat pe rețelele de socializare.

Actrița și mama ei au o relație apropiată, aceasta fiind persoana pe care Adela se bazează întotdeauna atunci când are nevoie de ajutor. De multe ori, doamna Doina s-a oferit să sea cu nepoții ei pentru ca fiica sa și Radu Vâlcan să poată petrece mai mult timp împreună, în postura de cuplu.

Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan, momente de răsfăț la malul mării: „Am dat o fugă-n Vama Veche”

Citește și: Cum își menține Adela Popescu silueta: „La mine nu merge asta cu mănânc grătar și salată. Nu slăbesc”/ Exclusiv

Citește și: Ce cadou a primit Adela Popescu de la Radu Vâlcan. Actrița a împlinit 37 de ani / Video

Citește și: Adela Popescu, lecție de încredere în sine: „Sunt femei mult mai talentate și frumoase, cu toate astea eu am reușit” / Exclusiv

Ce a făcut Adela de ziua mamei ei

Într-o postare pe InstaStory, Adela Popescu a recunoscut că și-a sunat foarte târziu mama să îi ureze „la mulți ani”, însă a avut un motiv întemeiat. Actrița a povestit cum, după ce și-a dus copiii la școală și la grădiniță a vrut să se mai odihnească puțin și a rămas adormită.

„Voiam să vă zic atât: astăzi, după ce am dus copiii la școală și la grădiniță, era cam 9 jumate, nu am băut nici măcar cafea. Am zis să mă dau puțin în pat, după care continui ce mai am de făcut. Și azi e ziua mamei mele și nici nu am sunat-o să îi zic „la mulți ani, că am zis că o sun acum, într-o oră, după ce mă trezesc. Patru ore am dormit fraților. Patru ore! Radu este șocat, efectiv. Nu știe ce pot eu. Până acum aș fi dormit, dar nu s-a ivit ocazia. Și m-am trezit pentru că aveam o întâlnire, că altfel mai dormeam două ore ca popa”, a povestit Adela Popescu pe rețeaua de socializare.

„Nu vă faceți griji nu e ce vă gândiți voi, nu sunt însărcinată, așa dorm eu. Și ceva restanțe că, într-adevăr, a fost o perioadă mai grea. Vestea bună e că mi-am permis să dorm patru ore”, a mai spus ea.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adela Popescu și mama ei, Doina Popescu.

Sursă foto: Instagram, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton