Adela Popescu, Laura Cosoi şi Ada Condeescu apar „goale” în Vama Veche, atât în suflete, cât și pe afișul filmului „Retreat Vama Veche”. Comedia terapeutică, distribuită de Vertical Entertainment, va fi lansată în cinematografele din toată țara, în toamna aceasta.
Când poate fi văzut în cinematografe filmul „Retreat Vama Veche”
„Retreat Vama Veche,” o comedie ca o terapie distribuită de Vertical Entertainment, promite să aducă pe marile ecrane din întreaga țară o poveste captivantă și amuzantă despre auto-descoperire și prietenie. Trailerul oficial al filmului, lansat astăzi, ne oferă o privire în această producție actuală, plină de revelații și momente haioase. Lungmetrajul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara, începând cu 18 octombrie.
În regia lui Petre Năstase și cu o distribuție impresionantă, filmul explorează evadarea din rutina zilnică și importanța prietenilor vechi în regăsirea sinelui, punând accent pe sinceritate și introspecție într-o eră dominată de conexiuni virtuale. Premiera mult așteptată va avea loc în toamna acestui an, iar publicul este invitat să experimenteze alături de personaje momente de râs, introspecție și redescoperire personală.
Povestea filmului urmărește aventurile lui Eva, interpretată de Ada Condeescu, care trăiește o experiență amuzantă și revelatoare în timpul petrecerii burlacelor organizată de prietenele ei, Corina și Dana, jucate de Adela Popescu și Laura Cosoi. Aceste trei femei de carieră se retrag la un retreat de yoga în Vama Veche, unde întâlnesc diverse situații amuzante și se confruntă cu problemele, defectele și secretele lor, regăsindu-și echilibrul cu umor și sinceritate.
Ce au spus Adela Popescu, Laura Cosoi şi Ada Condeescu despre experienţa de la filmări
Pentru Adela Popescu, Laura Cosoi şi Ada Condeescu, proiectul „Retreat Vama Veche” a fost mult mai mult decât o simplă filmare; a fost o reîntâlnire cu sine și cu prietenia care le leagă. Experiența de filmare, cu fiecare zi de muncă, fiecare noapte de repetiții și fiecare dimineață rece, a fost plină de prietenie și energie pozitivă.
Chiar dacă filmările s-au încheiat, legătura lor și râsetele continuă să facă parte din viața lor de zi cu zi. Deși timpul le este limitat, având împreună 8 spre 9 copii de îngrijit, ele își mențin această „terapie” pentru a se asigura că le merge bine. Așteaptă cu nerăbdare lansarea filmului în toamnă, când vor fi din nou într-un „Retreat” și invită publicul să simtă binele pe care l-au trăit și ele.
„Pentru noi, acest proiect a fost mai mult decât un simplu retreat. A fost o reîntâlnire cu noi înșine, redescoperind cât de importante suntem una pentru cealaltă. Fiecare zi de filmare, fiecare noapte de repetiții și fiecare dimineață rece au fost pline de prietenie și energie pozitivă. Filmările s-au încheiat, dar prietenia și râsetele noastre continuă în viața de zi cu zi. Deși nu reușim întotdeauna să ne vedem, pentru că împreună avem 8 spre 9 copii de îngrijit, ne menținem terapia pentru a ne asigura că ne merge bine. Așteptăm cu nerăbdare lansarea filmului în toamnă, când vom fi cu toții într-un ‘Retreat’, unde vă invităm să simțiți binele pe care l-am simțit și noi,” au declarat Ada, Adela și Laura cu ocazia lansării trailerului și afișului filmului.
Regizorul Petre Năstase a distribuit actrițele Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi în rolurile principale, continuând astfel prietenia lor și în viața reală. Scenariul este scris de Ovidiu Niculescu, iar filmările au avut loc în Vama Veche în vara anului 2023. Întreaga echipă de filmare a trăit această experiență ca pe un retreat, rescriindu-și și continuându-și poveștile de viață și prietenie.
Cu o distribuție impresionantă, „Retreat Vama Veche” îi include, alături de Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi, pe Mihai Mărgineanu, Daniel Nuță, Toto Dumitrescu, Emilia Popescu, Lia Sinchevici, Smaranda Caragea, Răzvan Fodor, Radu Vâlcan, Ștefan Lupu, Marius Stănescu, Ovidiu Niculescu, Jorge, Mihai Popescu, Vasile Calofir, Cosmina Păsărin, Adelina Pestrițu, Emi Alupei și guest star-ul Florin Călinescu. Echipa filmului promite o poveste autentică, fără efecte speciale, dar în care mulți se vor regăsi.
Regizorul Petre Năstase, detalii despre filmul „Retreat Vama Veche
Trailerul oficial al filmului „Retreat Vama Veche” a fost lansat astăzi, oferind o avanpremieră a producției actuale și pozitive care va avea premiera în toamnă. Regizorul Petre Năstase subliniază că filmul abordează într-un mod amuzant revelațiile care apar atunci când ne oprim din agitația zilnică și ne privim cu sinceritate în oglindă. Acest film evidențiază necesitatea unei evadări pentru a ne regăsi pe noi înșine și pentru a ne face ordine în suflete, alături de prieteni vechi. Mesajul său este clar: redescoperirea și introspecția trebuie să aibă loc în realitate, nu online.
„De astăzi putem vedea trailerul oficial, însă mai avem de așteptat o vară până la lansarea mult așteptată a filmului „Retreat Vama Veche”. Această producție actuală și pozitivă vorbește amuzant despre revelațiile pe care le poți avea când te oprești din fuga zilnică și te privești cu adevărat în oglindă. Uneori, avem nevoie de o evadare pentru a ne regăsi pe noi înșine și de prieteni vechi pentru a ne face ordine în suflete. Nu online, ci în realitate,” a declarat Petre Năstase, regizorul filmului.
Pentru mai multe detalii și imagini despre „Retreat Vama Veche”, puteţi intra pe pe canalele oficiale ale acestuia , dar și pe canalele actorilor din distribuție.