Adela Popescu (34 de ani) și Radu Vâlcan (44 de ani) au devenit părinți pentru a treia oară pe 11 iulie 2021. Prezentatoarea TV a dat naștere unui fiu. Cuplul mai are împreună doi băieți, Alexandru (5 ani) și Andrei (2 ani). Pe 14 iulie, Adela și bebelușul nou-născut au ajuns acasă.
Adela Popescu, despre prima noapte acasă cu al treilea fiu: „A fost grea”
În mediul online, actrița a vorbit puțin despre prima noapte acasă, dar și despre întâlnirea fiilor mari cu mezinul. „Am ajuns acasă, am trecut de prima noapte, care a fost grea, dar știam că așa va fi. Nu m-a luat prin surprindere.
Au fost și lucruri foarte, foarte plăcute, de exemplu întâlnirea copiilor, a fost peste așteptări. O să vă povestesc în detaliu, acum sunt în perioada în care mă odihnesc când pot și cum pot. Suntem la început cu alăptarea, tot timpul e un început.
Nu e ușor nici de data asta. Dar știu că va fi ușor, o să treacă câteva zile de chin și țipete, dar o să fie bine. M-am adunat și am scris câteva rânduri și despre naștere. Vreau să rămână undeva”, a mărturisit prezentatoarea TV pe Instagram.
„În timp ce nășteam era atât de dureros încât mă întrebam ce a fost în capul meu. Cum e mintea asta selectivă, cum uită ce o doare, încât eu am uitat cum a fost la ceilalți și de data asta am mai făcut unul și am ales să nasc tot natural”, mai spunea Adela recent, în emisiunea Vorbește Lumea.
Citește și:
Cum l-a cucerit Adela Popescu pe Radu Vâlcan. „Am fost simpli colegi”
Adela Popescu a vorbit despre temerile sale înainte de a treia naștere
Cum se pregătește Adela Popescu pentru viața cu trei copii: „Momentan, îmi pare o utopie, dar ne vom strădui”
„Nu știm cu cine seamănă, copilul a fost mare, dacă e să mă iau după mărime, seamănă cu tatăl, pentru că s-a născut cu 3 kg și 620 de grame. (…) Tată e ăla care-l crește. (…) Ideea e că m-am culcat cea mai liniștită, pentru că era una dintre cele mai liniștite seri, nu aveam nici contracții, nu mă durea nimic.
Spre 6 dimineața am simțit contracția pe care deja o știu că e de naștere. Am zis că nu-mi sperii soțul… Primul lucru pe care l-am făcut, am sunat-o pe mama lui să vină spre noi că nasc. I-am dat un mesaj mamei și i-am spus că se apropie, apoi am făcut un duș, m-am aranjat și m-am dus să-l trezesc cu mare grijă, să nu-l sperii. (…)
Era foarte, foarte emoționant, înțeleg. Chiar înainte să plecăm i-am spus: «Dacă vrei să conduc eu, înțeleg că ești într-o situație delicată, pot să o fac». «El a zis că: Nu, nu». (…) După am ajuns la spital. Per total, travaliul a fost destul de scurt. În 3 ore și ceva am născut.
Numai că, mi s-a făcut repede puțină epidurală, pentru că la a treia naștere e posibil să o ratezi, cantitatea a fost destul de mică că poate naști și s-a dus, practic, efectul, și eu aveam dureri de 100% și contracții puternice numai că bebelușul nu cobora..
Nu mai puteam să primesc nici epidurala. Chiar, sincer, a fost o agonie. Dar, pentru că am făcut tot ce trebuie, până la urmă, a ieșit victorios, mare. (…) Copilul e bine”, a mai declarat Adela Popescu cu umor.
Foto: Instagram