ADDA și Cătălin Rizea, investiție de 100.000 de euro. Cum va arăta grădina cu piscină a cuplului / Video

.

ADDA și soțul ei, Cătălin Rizea, s-au mutat în casă nouă în decembrie 2022, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. Mutarea a fost pe grabă, astfel încât familia să petreacă Crăciunul în noua locuință. Acum, cuplul demarează lucrările pentru grădina cu piscină la care visează de ceva timp.

Investiția totală se va ridica, cel mai probabil, în jurul sumei de 100.000 de euro, potrivit lui Cătălin. Fiind vorba despre un teren mai atipic, în vale, amenajarea va necesita multă armătură și mult beton. Casa cuplului se află pe malul unui lac.

ADDA și Cătălin Rizea au început lucrările pentru grădina lor cu piscină

Pe Instagram, ADDA postat videoclipul machetei curții, alături de care a scris: „După casa visurilor, urmează curtea visurilor! Abia aștept!”.

„Acum ne-am apucat și de curte, pentru că trebuie terminată și ea, în primul rând, și în al doilea rând, ca să ne simțim și noi mai bine, să ne bucurăm și de piscină. Atât de mult îmi doresc, încât chiar m-aș fi apucat de aseară de săpat pe la curte”, a declarat Cătălin Rizea pentru Spynews.

Citește și: Cum își rezolvă Adda și Cătălin Rizea problemele de cuplu. Ce spun despre un al doilea copil: „Ne dorim la fel de mult” / Video

În mai 2023, ADDA și Cătălin au aniversat 7 ani de căsnicie. Cuplul s-a căsătorit în primăvara anului 2016, după 2 ani de relație. La acea vreme, solista era însărcinată cu fiul lor, Alexandru, acum în vârstă de 6 ani. ADDA, Cătălin și Alexandru se vor bucura de o grădină cu mai multe zone cu tematici diferite.

„Având în vedere că noi avem curte aproape de malul lacului, terenul este mai atipic, este ușor în vale. Vom avea mai multe zone ale curții, care vor fi cu teme diferite. Vom avea un foișor, vom avea zona de piscină, zona de stat la soare, o zonă de stat și citit cărți, unde vor fi mai mulți copaci, o zonă unde poți face focul, să stai la povești seara. Bineînțeles, pentru cel mic, o zonă cu gazon și poartă pentru că este pasionat de fotbal. Dar investiția va fi destul de mare, avem o curte de 750 de metri pătrați”, a mai declarat Cătălin Rizea.

Citește și: „Verificați-vă copiii în fiecare zi!” Adda, apel disperat pentru părinți. Ce a găsit artista în propriul pat

Investiția se va ridica la 100.000 de euro

„Cred că ne va costa, cu piscină cu tot, undeva la 100.000 de euro, cam așa. Este mult beton de băgat, multă armătură, fiind terenul mai atipic, este nevoie de mai multă muncă. Construcția curții va fi ca și cum mai construim o fundație pentru altă casă”, a completat.

Citește și: Adda, despre obsesii: „Usuc rufele pe culori! Dacă nu se asortează, nu pot să dorm” / Exclusiv

Cătălin a devenit treptat managerul ADDEI, iar, datorită colaborării lor profesionale, cei doi petrec foarte mult timp împreună. Au participat împreună în reality show-urile „Asia Express” și „Poftiți pe la noi”, iar pe cont propriu, Cătălin a făcut parte și din competiția culinară „Chefi la cuțite”. Un timp, Cătălin a avut contract și cu emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton