Cântăreața Adda se confruntă cu noi probleme de sănătate. Se știe deja că artista urmează un tratament complicat pentru a se vindeca de boala Lyme, cu care a fost diagnosticată anul trecut. De data aceasta, Adda a anunțat în mediul online că a avut o cădere și se află la Constanța de câteva zile, pentru a face terapie hiperbară. Adda a făcut o filmare cu unul dintre simptomele avute înainte de a ajunge la Constanța. Artista și-a filmat o mână care îi tremura în timp ce încerca să strângă pumnul.
Fashion și beauty n-are mama, că ți-ar da. Nici nu știu când m-am machiat ultima dată.
Am avut săptămâna trecută, o mică cădere, vedeți dacă dați swipe, unul din simptome. Așa că, de câteva zile sunt din nou în Constanța, la terapia hiperbară.
Sunt oricum mult mai ok față de săptămâna trecută. Și mai ales după aceste ședințe, mă voi simți om din nou. Am de filmat, de lansat piese și o carte. Să fiu mămică cu normă întreagă și ‘nevastă’. Sper că din ce în ce mai sirenă și mai puțin băbuță. Da’ am noroc cu husband, că-i genul care mă dă cu Voltaren și intră cu mine la toate terapiile ca să mă țină de mână. Mi-a dat și geaca lui acum, să nu-mi înghețe șalele.
Așa că, după câteva zile de bocete cu muci, sunt din nou aici lângă oamenii în care am cea mai mare încredere că mă vor băga în revizie tehnică totală – a explicat Adda pe pagina sa de Instagram.
Adda și-a descoperit Boala Lyme după multe diagnostice și tratamente greșite. Mai mult, a aflat că boala ei este genetică și nu a făcut-o în urma unei înțepături de insecte așa cum credea inițial.
La analiză e o proteină specifică mușcăturii. La mine a ieșit negativă. Eu nu am luat-o prin mușcătură. Se transmite de la mamă la făt, am luat-o congenital, nu am știut. Am aflat că are și ea, m-a pus doctorul să o testez și a ieșit pozitiv. Poți să o ai toată viața, să ai anticorpii, dar sistemul tău imunitar să fie puternic și să trăiești cu ea liniștit.
Și bunicii noștri de la țară, care mergeau pe câmp, au fost mușcați și au avut, dar fără simptome. La fel și copiii lor…Dar nepoții care sunt stresați, mănâncă totul procesat, stau în poluare, o manifestă. Eu nu sunt doctor, nu-s de specialitate, dar mi-e ciudă că nu se fac campanii de informare, că dormim în bocanci – a mărturisit Adda, pentru playtech.ro.