Adda (32 ani), una dintre cele mai apreciate artista din România, a fost pe punctul de la renunța la muzică. Invitată în podcastul „Gând la gând cu Teo”, realizat de Teo Trandafir, a povestit cum a reușit să treacă prin cea mai dificilă perioadă din viața ei din punct de vedere profesional, despre cearta cu Marius Moga, dar și despre obsesia pe care o are pentru curățenie.
Cuprins
Cuprins
Adda, pe punctul de la renunța la muzică
Adda a devenit cunoscută pe piața muzicală în urmă cu peste 10 ani, când a lansat „Nu plânge, Ana”, care a luat cu asalt topurile muzicale din România. Invitată în podcastul „Gând la gând cu Teo”, artista a dezvăluit că a fost pe punctul de la renunța la muzică, cu puțin timp înainte de lansarea piesei „Lupii”.
Cântăreața i-a povestit lui Teo Trandafir că, în urma unui concert în care a falsat din cauza unei probleme tehnice, a fost atât de criticată încât nu și-a mai dorit să facă muzică.
„Când am scris piesa asta (n.r. Lupii), am vrut să mă las de muzică. Povestea asta nu o știe multă lume. A fost un moment în 2015 de hate maxim pentru niște kilograme pe care le-am luat în plus, pentru că la un eveniment mare din România am avut o problemă cu casca și nu m-am auzit. Eu fiind la început mi-a fost rușine să le zic oamenilor „opriți că e o problemă” și am cântat așa. Eram la Sibiu într-o piață pătrată unde se întoarce sunetul, e ciudată acustica și din cauza publicului care a început să cânte versurile eu nu am mai auzit tonalitatea și am cântat ma jos piesa. Toată piesa, fals, dar măcar am cântat-o la fel de la început până la final. Și a fost ceva rău de tot”, a povestit Adda.
Aceasta a precizat că mai mulți oameni cunoscuți din industrie au criticat-o și acest lucru a făcut-o să se simtă foarte rău.
„Greii muzicii românești, mă refer la generația mai veche, m-au desființat în presă. A fost ceva rău. M-am simțit ca și cum m-au pus în piața aia din Sibiu și m-au omorât cu pietre. (…) A fost ceva rău de tot cu mesaje de la oameni”, a mai spus ea.
Piesa care a făcut-o să piardă mulți bani
În același timp în care primea doar reacții negative din partea oamenilor, Adda tocmai lansa un nou videoclip care, potrivit artistei, a fost foarte scump, iar ea nu avea banii necesari.
„În perioada aia lansasem o piesă în care investisem foarte mult, zeci de mii de euro, eu nu aveam banii ăia dar am zis mă duc la concerte, îi strâng și după aia plătesc. „Vin sec” a fost un videoclip extraordinar de scump și au fost trei case de producție și fiecare avea 33, 33, 33. Și eu ca să-mi plătesc partea mea de 33% m-am bazat pe faptul că piesa va fi hit pentru că toată lumea a zis că va fi hit piesa respectivă. N-a fost, a fost un fâs. Și am pierdut foarte foarte mulți bani. A trebuit tot anul respectiv să mă duc să strâng bani din concerte ca să pot să-mi acopăr datoria să pot să-i dau casei de discuri care a pus în locul meu”, a explicat Adda.
Citește și: Adda a terminat tratamentul pentru boala Lyme. „Nu doresc nimănui așa ceva. Este tortură”
Citește și: ADDA, mesaj pentru medici, după lupta cu Borelioza și Bartonella: „Mă rog la Dumnezeu să se schimbe ceva!”
Adda, despre cearta cu Marius Moga
Adda a vorbit și despre cearta pe care a avut-o în urmă cu mai mulți ani cu Marius Moga, la casa de discuri a căruia a lucrat. Cântăreața a mărturisit că au fost atât de supărați încât nu au vorbit câțiva ani.
„Am avut vreo câțiva ani în care nu am vorbit. Eu sunt un om dificil, el este un om dificil și ne-am bătut cap în cap când am lucrat împreună, după care s-a rupt lanțul de iubire. Eu lucram la el la studio, voiam să lansez mai multe piese, el nu avea încredere în piesele respective, spunea că nu sunt suficient de bune. Dar ăsta-i el. Eu vedeam puțin lucrurile diferit. (…) Mie dacă mi se pune ceva în cap, fac. Nu-mi place să mi se pună piedici. Dar și dacă greșesc măcar să știu că greșesc pe barba mea. Și cu creativitatea și cu piesele pe care le lansezi e loterie, până nu lansezi nu știi”, a precizat Adda.
Artista a subliniat faptul că Marius Moga nu a avut încredere în piesele „Nu plânge, Ana” și „Îți arăt că pot”, care au înregistrat un succes răsunător.
Însă, potrivit Addei, acum s-au împăcat și se înțeleg foarte bine.
Adda, obsedată de curățenie
Tot în podcastul lui Teo Trandafir, Adda a mărturisit că este obsedată de curățenie. Aceasta a precizat că deține cinci mopuri și șase aspiratoare, dintre care unul a costat-o 3.000 de euro.
„Am șase aspiratoare în casă, ieri m-am dus și am mai cumpărat un mop special pentru mansardă. În total am cinci mopuri și șase aspiratoare și tot nu mi se pare că e curat în casă. Pe unul din aspiratoare am dat 3.000 de euro. E foarte bun. Ce trage, nici nu credeam că am așa ceva în casă”, a spus cântăreața.
„Eu nu pot să fiu țiplă, aranjată, machiată, fardată, dacă la mine acasă este ceva rău. Dacă e curat în casă, da. Prima oară fac curat. Eu și când usuc rufe, cârligele sunt diferite nuanțe. Eu dacă pun o bluză, nu pun un cârlig verde și unul albastru, trebuie să fie albastru cu albastru, gri cu gri, trebuie să se vadă frumos”, a explicat Adda.
Solista a precizat că până și hainele în dulapuri sunt aranjate pe culori.
„Și hainele sunt pe culori. Are copilul meu în dulap, zici că e la magazin. La mine, eu am dulapul de albe, dulapul de negre, dulapul de colorate, dulapul de lungi, dulapul de glitter. La Cătă la fel, e pus țiplă”, a mai zis Adda.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adda
Sursă foto: Instagram
Vezi Rezultate Bacalaureat 2024 – notele pe județe publicate de edu.ro
Ultima modificare iulie 8, 2024 4:58 pm