ADDA, mesaj pentru medici, după lupta cu Borelioza și Bartonella: „Mă rog la Dumnezeu să se schimbe ceva!”

.

ADDA anunța în februarie 2022 că a fost diagnosticată cu Borelioza și Bartonella. Înainte, timp de mai bine de doi ani, solista a fost diagnosticată greșit. Acum, cântăreața are un mesaj pentru medici, pentru ca alte persoane aflate în situația ei să nu treacă prin ce a trecut ea. ADDA a dezvăluit și cât au costat-o toate analizele de până acum.

Inițial, ADDA a crezut că a contractat afecțiunea prin înțepătura insectelor purtătoare de bacterii Borrelia, cum sunt căpușele, ploșnițele sau țânțarii. Ulterior, însă, de la medici a aflat că a moștenit boala de la mama ei. Afecțiunea se poate transmite și congenital. „Am aflat că are și ea, m-a pus doctorul să o testez și a ieșit pozitiv. Poți să o ai toată viața, dar sistemul tău imunitar să fie puternic și să trăiești cu ea liniștit”, declara ADDA în primăvara anului trecut.

ADDA, mesaj pentru medici, după lupta cu Borelioza și Bartonella: „Mă rog la Dumnezeu să se schimbe ceva!”

„Am primit poza asta de la o „soră de suferință”, a scris ADDA, în dreptul unei imagini cu o mulțime de analize întinse pe podea. „La mine toate analizele în valoare de 150.000 de euro stau într-o cutie. Nu le-am întins niciodată să văd câte sunt. E un teanc gros. Prin asta trece un bolnav de Borrelia până să primească diagnosticul. Problema e că pierde timp prețios. Timp în care spirochetele se înmulțesc și migrează peste tot, afectând tot corpul. De asta se adaugă mereu câte un simptom”, a mai scris solista.

Citește și: ADDA, dezvăluiri despre lupta cu boala Lyme: „Eram convinsă că în noaptea aia o să mor” / Video

ADDA și-a continuat postarea printr-un îndemn pentru doctori să testeze pacienții pentru Borelioză și Bartonella chiar dacă aceștia nu prezintă eritem (înroșire a pielii care pălește la apăsare). „Eritemul apare la mușcătură, doar în două cazuri: căpușa colcăia de borrelii sau pacientul avea deja anticorpi. De-asta apare la 30% din oameni”, a mai explicat ADDA.

ADDA: „Sunt multe de spus…”

ADDA atenționează medicii și când scot căpușele. „Nu le mai rupeți. Poate achiziționați în spitale croșete sau măcar pensete. Nu mai băgați acul în picioarele copiilor muscați ca să scoateți căpușa. Că aia dacă se rupe, își revarsă tot sucul gastric în victimă. Iar dacă saliva ei era light, cu siguranță faceți rahatu’ praf după ce dă tot afară”, a mai scris cântăreața.

Citește și: ADDA, mesaj emoționant la șapte ani de la nunta cu Cătălin Rizea: „Vreau doar să cinstesc femeia”

La finalul postării, ADDA le mai transmite medicilor să testeze pentru Borelioză toate „co infecțiile”: anaplasma, babesia, rickettsia, francisella, toxocara, toxoplasma, bartonella, epstein barr, ureaplasma, mycoplasma, virusurile herpetice. „Pentru fiecare există protocol SEPARAT! Faceți diferența dintre anticorpii specifici mușcăturii și cei de transmitere congenitală. O să aveți mari surprize. Sunt multe de spus… Multe. Mă rog la Dumnezeu să se schimbe ceva!”, a încheiat ADDA.

Foto: Instagram/ADDA

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton