Adda și Cătălin Rizea sărbătoresc șase ani de la cununia civilă. Cu această ocazie, artista a dezvăluit prin ce peripeții au trecut până au ajuns să spună „DA!” în mod oficial.
Adda și Cătălin Rizea s-au căsătorit civil în urmă cu șase ani, pe 26 mai, la Târgu Mureș, orașul natal al artistei. Pe vremea aceea, ea era însărcinată în șapte luni. Cântăreața a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare amintiri de la mare eveniment, plin de peripeții.
Adda și Cătălin Rizea, cununie civilă cu peripeții în urmă cu șase ani: „În pantaloni de trening, ciufuliți și uzi”
Well, am mai zis „ca la noi, la nimeni” de atâtea ori. Am decis în 2016 să facem cununia civilă în Târgu Mureș. Am căutat o locație care ne-a plăcut, dar era în afara orașului. Ca să ne putem căsători civil acolo, a trebuit să-mi fac viză de flotant. Cununia cu toată familia era programată pe 28 Mai, însă noi a trebuit să ne căsătorim mai devreme pentru că nu ne lăsau să scoatem actele oficiale din primărie. Pe 28 urma doar să fake-uim. Așa că ne-au chemat pe 26.
În drum spre primărie a plouat cu gheață. Eram în mașină: eu, Cătă și mama în spate, care zicea întruna „Vaaai! Dacă plouă poimâine?!”. Ne așteptau acolo 3 prieteni. Tata se învoise de la muncă și era pe drum. Am ajuns, am fugit din parcare spre clădire și când am intrat eram toți fleașcă. Nici nu ne dădeam seama ce se întâmplă. În pantaloni de trening, ciufuliți și uzi. Eu gravidă și cu toate stările posibile, și-a amintit Adda.
Adda, despre căsătoria civilă: „Zici că eram din bancurile cu Bulă”
Mi-a dat Alina, prietena mea, un buchet de flori. Arătam superb, ceva de vis. În scurt timp, s-a adunat toata gașca. Tata, în salopeta de la muncă, noi în trening, mama îmbrăcată frumos, la fel și prietenii nostri. Cu telefonul pe Facetime, să vadă și mama lui Cătă. Doamna de la primărie, ofițerul de stare civilă, a băgat o casetă într-un casetofon și a început să se audă un bârâit puternic și piesa aferentă: TAAA TA TA TAAAA, TAAA TA TA TAAA. Râdeam ca proștii toți. Zici că eram din bancurile cu Bulă. Am răspuns la întrebările întrebătoare în hohote de râs, apoi eu, în hohote de plâns. Nah, de la hormoni! 😂 așa că: La mulți ani, baby! 6 ani! Love u! Pozele sunt de la cununia oficială, a povestit Adda pe rețelele de socializare.
Adda și Cătălin au făcut două luni mai târziu și cununia religioasă, în București. Cei doi au avut o petrecere spectaculoasă, cu peste 250 de invitați. Au avut două perechi de nași, prieteni apropiați.