Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, au trecut prin momente dificile zilele acestea, când fiul lor, Alexandru, a fost internat în spital. Băiețelul în vârstă de 8 ani a ajuns la spitalul Victor Babeș din București din cauza unei contracturi musculare cu mici complicații. Artista în vârstă de 32 de ani a povestit totul pe rețelele de socializare.
Adda, pe numele ei adevărat Alexandra Moldovan, a trecut prin clipe dificile pentru orice mamă zilele aceastea, după ce fiul ei și al lui Cătălin Rizea, Alexandru, a fost internat în spital. Artista a dezvăluit în mediul online că au fost cu micuțul la spitalul Victor Babeș, iar medicii de acolo au decis să îl interneze imediat. Se pare că acesta avea o contractură musculară cu complicații de natură virală. În tot acest timp Adda a fost alături de el, asigurându-se că băiatul ei este bine.
„Suntem de 3 zile internați. Acum e bine. O contractură musculară cu mici complicații, cel mai probabil de cauză virală. Dar ne-am speriat tare. Mai ales când ne-au spus că trebuie să rămânem. Tratamente, branulă și tot tacâmul. Explicații și încurajări să fie tare și curajos. Am dormit câteva ore pe noapte. Îl verific dacă respiră bine, dacă e transpirat. Dacă e ok branula. Dacă are reacții adverse. Am verificat cu ochii și perfuzia și toate injecțiile, de bule de aer, de mama lu’ Ștefan Cel Mare”, a povestit Adda pe pagina sa de Instagram.
Adda a precizat că a fost mult mai atentă la tot ce se întâmpla cu fiul ei întrucât mama ei este asistentă și a avut ocazia să învețe și ea câteva lucruri. Însă, spune ea, acest lucru nu este chiar unul bun pentru că și-a făcut mult mai multe griji.
„Rugându-le pe asistente să nu se supere pe mine dar, având și eu mamă asistentă, știu câteva chestii. Și uneori, cu cât știi mai multe, cu atât e mai rău. Pentru că-ți faci filme. Mi-am adus aminte de ultima noapte, de la maternitate, când l-am născut. Eram în salon și am auzit că plânge un bebeluș. Și-am zis “al meu e”. M-am ridicat din pat, și ținându-mă de perete, am mers până la capătul holului, unde era camera cu bebei. Era o adevarată simfonie a plânsurilor. Plângeau vreo 20 de bebeluși în același timp. Asistenta dormea pe o băncuță din mijloc. Eu i-am bătut în geam și am întrebat-o dacă plânge și Rizea Alexandru. Și n-am plecat până nu mi-a răspuns. El nu plângea atunci. A plâns foarte puțin și zilele astea. Mai mult am plâns eu azi, când m-am relaxat cât de cât. Mâine mergem acasă! Abia aștept”, a mai scris artista în mediul online.
Artista s-a luptat cu boala Lyme
Adda a fost diagnosticată cu boala Lyme în urmă cu doi ani, iar de atunci a trecut prin clipe de groază. A urmat un tratament agresiv pe care a anunțat de curând că l-a terminat.
„Postez și plâng ca un copil. Am și băut un pic, deși e 14:30. Ideea e că, acum 30 de min, am vorbit cu medicul meu și mi-a spus că OFICIAL AM TERMINAT TRATAMENTUL PENTRU LYME! Probabil o să mai beau un pic mai târziu și o să plâng iar…. și apoi o să mai beau și iar o să plâng…“, a scris Adda pe Instagram.
Doar în primele 5 luni de tratament, Adda a luat în total 4650 de pastile, 31 pe zi. Acestea le-au inclus și pe cele de protecție hepatică și stomac, printre altele.
„Efectiv, spre final abia le înghițeam. Nu mai intrau. Apoi un an și jumătate de injecții, Moldamin. (…) Este ca și cum, printr-un ac lung și mare, se injectează mască de păr. Cam atât de gros e. Iar durerea e ca și cum ai avea o măsea dureroasă de minte în bucă”, a mai scris Adda în mediul online.
Artista a repetat testul pentru boala Lyme, iar rezultatele au fost surprinzătoare.
„Analiza a ieșit tot pozitivă. E posibil ca anticorpii să mai rămână, câteva luni după. Am încercat să nu mă mai gândesc la asta. Trebuie să am însă grijă să țin toată viața boala sub control. În prezent, mă simt însă foarte bine”, a declarat Adda pentru Cancan.
Între timp, cântăreața încearcă să se concentreze pe lucruri pozitive. Recent, Adda și-a descoperit o nouă pasiune: grădinăritul. Ba mai mult, vedeta a precizat că a început deja să culeagă roadele muncii sale, bucurându-se de legume proaspete pe care chiar ea le-a sădit.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adda și Cătălin Rizea