Adam Levine, acuzat de infidelitate

.

Adam Levine a fost acuzat de infidelitate. Un tânăr model în vârstă de 23 de ani susține că ar fi avut o aventură cu solistul, care a anunțat de curând că el și soția lui așteaptă al treilea copil.

Sumner Stroh este un model cunoscut pe rețelele de socializare, iar acum a atras și atenția mass media. Tânăra a publicat pe Tik Tok un clip în cadrul căruia a vorbit despre aventura pe care ar fi avut-o cu solistul de la Maroon 5. Ea a arătat chiar și câteva capturi de ecran în care apăreau mai multe mesaje de-ale lui Levine.

„Am avut o aventură cu un bărbat care e căsătorit cu un supermodel Victorias Secret. La vremea respectivă eram tânără și naivă. Serios vorbesc, mă simt cumva exploatată. Nu aveam gândirea pe care o am acum, eram ușor de manipulat”, a afirmat Stroh, care a subliniat că relația a durat un an.

Mai mult, potrivit tinerei, Levine i-a cerut permisiunea să își numească cel de al treilea copil după ea.

„Ok, întrebare serioasă. Voi avea un copil, iar dacă este băiat aș vrea să îi pun numele Sumner. Ești de acord?”, i-ar fi scris Adam acesteia.

Adam Levine neagă acuzațiile

După ce au apărut în presă informațiile privind infidelitatea artistului, se pare că relația cu soția lui, Behati Prinsloo, a avut de suferit. Astfel că, el a ținut să facă câteva precizări.

„Nu am avut nicio aventură, însă într-o perioadă regretabilă a vieții mele am întrecut puțin măsura”, a declarat Levine, citat de People.

Adam face acum tot posibilul pentru a-și rezolva problemele pe care le are cu Behati.

„A recunoscut că a făcut câteva lucruri pe la spatele ei și că s-a comportat necuviincios. A recunoscut că s-a comportat ca un idiot. Ea este încă foarte supărată”, a afirmat o sursă apropiată cuplului, care a precizat că supermodelul este încă „dedicată 100% familiei sale”.

„Adam este înțelegător în ceea ce privește sentimetele ei în acest moment. Încearcă să îndrepte lucrurile. El nu își dorește să divorțeze”, a mai spus sursa.

Pe de altă parte o altă sursă apropiată artistului a afirmat că „Adam știe că aceasta a fost greșeala lui”.

„Îi este dedicat lui Behati și vrea ca lucrurile să meargă bine între ei”, a precizat această sursă.

Solistul a postat, marți, pe contul de Instagram, un mesaj în care a vorbit despre acuzațiile aduse de Sumner Stroh.

„Se spun multe despre mine acum și vreau să lămuresc lucrurile. Am avut o judecată slabă atunci când am flirtat cu alte femei ce nu sunt soția mea. Într-o anumită măsură a fost chiar neadecvat. Am înțeles și am luat măsuri pentru a remedia relația cu familia mea. Doar de soția și familia mea îmi pasă pe această lume. Să fiu atât de naiv și prost și să risc singurul lucru care contează pentru mine a fost cea mai mare greșeală pe care am făcut-o vreodată. Nu o voi mai face. Îmi asum întreaga responsabilitate. Vom trece peste asta. Și o vom face împreună”, a declarat Levine.

Adam și Behati au împreună două fete, Dusty Rose (6 ani) și Gio Grace (4 ani). Cei doi s-au logodit în iulie 2013, iar un an mai târziu s-au căsătorit.

Sursă foto: Hepta, Instagram

Ultima modificare septembrie 21, 2022 2:39 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale