Actrița și modelul Stefanie Sherk a murit la doar 37 de ani

.

Actrița și modelul canadian Stefanie Sherk a murit „în pace” în casa sa, la vârsta de 37 de ani. Anunțul a fost făcut de soțul acesteia, Demian Bichir.

„Dragi prieteni, anunț în numele familiilor Sherk și Bichir Najera, cu o neasemuită durere că pe data de 20 aprilie 2019, draga noastră Stefanie Sherk, iubita mea soție, a murit împăcată”, a scris Damien Bichir pe contul său de Instagram.

A fost timpul cel mai trist și mai dificil din viețile noastre și nu știm de cât timp vom avea nevoie să trecem peste această durere”, a precizat el.

O vom păstra pe Stefanie în inimile noastre pentru totdeauna”, a mai spus actorul.

Le mulțumim tuturor pentru rugăciuni și vă cerem cu respect să înțelegeți că vrem să o plângem în pace și intimidate, în aceste vremuri dificile. Sperăm sincer că frumoasa noastră Stefanie, îngerul și iubita mea soție, se odihnește în pace”, a încheiat Demian postarea.

Încă nu se știe care a fost cauza decesului actriței, iar Bichir a refuzat să dea mai multe detalii.

Imediat după ce a dat această veste, vedetele i-au transmis mesaje de condoleanțe lui Bichir.

Oh, Demian, îmi pare atât de rău. Nu am știut nimic. Îți trimit toată iubirea în aceste momente dificile”, a scris Diane Kruger.

Fiind un actor popular în Mexic, Demian a primit mesaje de condoleanțe și din partea lui Alfonso Herrera, Omar Chaparro, Jaime Camil și Miguel Rodarte.

Condoleanțe i-a transmis și cântăreața Lisset, care a fost căsătorită cu Demian Bichir din 2001 până în 2003.

Demian și Stefanie s-au cunoscut în anul 2011 și nu au avut copii.

Demian Bichir și Stefanie Sherk

Actorul de origine mexicană, care a fost nominalizat la Oscar în anul 2011 pentru rolul din filmul „A Better Life” și a jucat în pelicula „The Hateful Eight” a lui Tarantino, a jucat alături de soția sa în „A Tale of Circus & A Love Song”, acesta fiind debutul lui regizorial.

Stefanie Sherk a mai jucat în „Star Power”, „ Valentines Day” și „Loco Love”.

Sursă foto: Northfoto, Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale