Actrița Shay Mitchell (34 de ani) este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Alături de iubitul ei, actorul Matte Babel (41 de ani), Shay mai are o fiică, Atlas, în vârstă de 2 ani. Pe 7 februarie 2022, Shay a publicat primele două fotografii cu burtica. În ianuarie 2022, Shay și-a pierdut bunica.
Actrița Shay Mitchell este însărcinată cu al doilea copil
„Să-ți iei la revedere de la cineva drag în timpul în care experimentezi bucuria întâmpinării altcuiva drag pe lume este marele ciclu al vieții”, a scris actrița. „Este, de asemenea, cel mai provocator sezon al vieții mele. Nu pot să nu mă gândesc că acesta a fost planul universului de la bun început, știind că voi avea nevoie de o altă bucurie pentru a tempera lovitura pierderii unuia dintre cei mai importanți oameni din viața mea”, a continuat.
„Este dovada că iubirea, viața și pierderea pot exista profund în același timp. Bunico, îți simt lipsa în fiecare zi. Bebelușule, suntem nerăbdători să te întâlnim. Respir ușurată știind că voi doi sunteți deja conectați la nivel cosmic”, a încheiat.
Shay a devenit mamă pentru prima oară în octombrie 2019. În același an, actrița a vorbit deschis despre o sarcină pierdută în trecut. „Am ales să nu dezvălui vestea sarcinii din cauza primei experiențe care nu a decurs așa cum aș fi sperat. A fost extrem de greu”, mărturisea atunci.
„Este incredibil. Toată lumea simte asta (n.red.: în relație cu propriul copil), dar eu nu am mai experimentat o astfel de iubire. Să o văd pe Atlas preluând diferite manierisme, să văd în ea puțin din mine și din Matte”, mai mărturisea Shay în martie 2021, pentru E! News. „Asta este bucuria. Este atât de distractiv”, a completat atunci.