Actrița Oana Cârmaciu va deveni mamă pentru prima dată

.

Actrița Oana Cârmaciu, cunoscută din serialul „Sacrificiul”, difuzat de Antena 1, va deveni mamă pentru prima oară. Aceasta este însărcinată în șase luni.

Actrița nu a plănuit să rămână însărcinată, dar acum se bucură de fiecare moment pe care această perioadă i-l oferă.

Sarcina n-a fost ceva plănuit. Am spus de când mă știu că îmi doream să fiu o mamă tânără și la un moment dat chiar am specificat vârsta de 26 de ani. Dar atunci aveam 6 ani și părea că nu știu ce spun. Realist vorbind, credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi ”pregătită”. Însă toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat până acum au venit neanunțate, așa că nu pot decât să fiu foarte fericită. Fiecare zi e o experiență nouă și interesantă și am fost suficient de norocoasă încât să sufăr foarte puțin pe parcursul sarcinii până acum”, a declarat Oana Cârmaciu.

Tânăra se poate lăuda cu o sarcină de invidiat, pentru că nu a trecut prin multe perioade grele, dar nici nu a avut pofte exagerate.

Nu am făcut victime în jurul meu, nu merge nimeni la 4 dimineața după un fruct pe cale de dispariție care poate crește doar într-o pădure tropicală pentru că eu nu pot trăi dacă nu-l mănânc în acel moment. Cât timp am mereu ceva dulce prin casă, toată lumea e în siguranță. În rest, nu am renunțat la nicio activitate pe care o aveam și înainte. Sunt foarte multe senzații și sentimente pe care nu le pot descrie și pe care nu cred că le-aș fi putut trăi prin niciun fel de altă experiență. Cât despre Ioana, personajul pe care îl interpretez în Sacrificiul, a rămas gravidă datorită mie, nu cred că era în plan, dar n-am primit reclamații, pare fericită cu ce i se întâmplă. Așa am deschis un nou capitol și în viața ei și a multor oameni din jurul ei”, a mai spus actrița, care îi dă viață personajului Ioana Popescu în „Sacrificiul”. 

Vezi în Galeria FOTO mai mult eimagini cu Oana Cârmaciu.

Sursă foto: PR, Instagram

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale