Actrița Michelle Williams s-a despărțit de soțul ei, muzicianul Phil Elverum, la nici un an de la nuntă.
Williams, în vârstă de 38 de ani, s-a căsătorit în secret, la începutul lunii iulie 2018, cu Phil Elverum (40 ani). La mai puțin de un an de când și-au rostit jurămintele, cei doi au decis să se despartă.
Michelle Williams și Phil Elverum
Potrivit unor surse citate de revista People, actrița americană și soțul ei s-au despărțit la începutul acestui an.
„A fost o despărțire pe cale amiabilă și au rămas prieteni”, a declarat sursa citată.
Anul trecut, Michelle Williams descria relația cu Elverum ca fiind „foarte specială și sacră”.
Williams are o fiică, Mathilda, în vârstă de 12 ani, cu regretatul actor Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze de medicamente, la doar câteva luni după despărțirea de actriță. Aceastaa mai avut relații cu actorul Jason Segel, regizorul Spike Lee, dar şi cu scriitorul Jonathan Safran Foer.
Și Elverum a mai fost căsătorit o dată, însă soția sa a murit din cauza unui cancer pancreatic.
Michelle Williams a primit patru nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele „Manchester by the Sea” (2016), „My Week with Marilyn” (2011), pentru care a primit un Glob de Aur, „Blue Valentine” (2010) şi „Brokeback Mountain” (2006).