Actrița Ema Vețean de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu a încetat din viață, luni, la vârsta de 38 de ani, în urma unui accident rutier.
„Cu profundă tristeţe aflu astăzi, de la celălalt capăt al pământului, că Ema Veţean, actriţă a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, a plecat către Cel Senin. A făcut creaţii memorabile în „Prinţesa Turandot”, în „Viaţa cu un idiot”, în „Maestrul şi Margareta”, în „Moroi” şi în alte roluri din teatru şi film. Actriţă specială, de o fragilitate şi sensibilitate extreme, pleacă dintre noi, fără să-şi fi dat întreaga măsură a talentului. Dumnezeu să o ierte şi să o primească în Lumină, iar familiei îndoliate, prietenilor, colegilor, multă mângâiere! Să ne rugăm pentru ea!”, este mesajul transmis de Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu.
Potrivit Adevărul, tânăra actriță a fost rănită într-un grav accident rutier ce a avut loc pe data 22 octombrie, după ce a trecut neregulamentar Drumul Național 1, la ieșirea din localitatea sibiană Cristian. În timp ce traversa, Ema a fost lovită de o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 65 de ani.
Ema Vețean a intrat în comă profundă și nu și-a mai revenit. Familia ei a anunțat că organele sale au fost deja prelevate și vor fi ajunge la alte cinci persoane care luptă pentru supraviețuire.
Cine a fost Ema Vețean
Ema Veţean s-a născut în anul 1981, iar în 2005 a devenit licențiată a Departamentului de Artă Teatrală, specializarea Actorie, în cadrul Facultăţii de Litere şi Arte a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Aceasta s-a alăturat actorilor Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu în spectacole precum: Othello?!, Viaţa cu un idiot şi Turandot (regia: Andriy Zholdak), Platonov şi Moroi (regia: Alexandru Dabija), Un tramvai numit Popescu (regia: Gavriil Pinte), Faust, Lulu şi Metamorfoze (regia: Silviu Purcărete).
De asemenea a părut în lungmetrajul „Undeva la Palilula”, rol care i se alătură celui din producţia Deadweight, în regia lui Axel Koenzen.
Sursă foto: Facebook