Actrița Cybill Shepherd, „bântuită” de relația cu Elvis Presley. „Era minunat în pat, dar a trebuit să-l învăț un lucru”

.

Cybill Shepherd a spus că încă mai este „bântuită” de idila cu „frumosul, minunatul” Elvis Presley și de faptul că a trebuit să-l părăsească.

Îndrăgita actriță, care a împlinit 73 de ani pe 18 februarie, a făcut furori în tinerețe în rândul bărbaților, iar Elvis Presley s-a numărat printre cei care au curtat-o.

Rolul ei din “The Last Picture Show”, din 1971, a făcut-o instantaneu vedetă, iar faima ei a sporit în anul următor cu rolul din „The Heartbreak Kid”.

Când Cybill Shepherd avea 22 de ani, Elvis a vrut să o cunoască după ce a văzut-o pe marile ecrane.

„Pe atunci credeam că era prea bătrân pentru mine”

„M-a întrebat (n.r. – dacă vreau să ies cu el) printr-un tip comun, pe care îl cunoșteam și i-am spus: „Nu, a spus că mă va suna el însuși”, a spus actrița Taxi Driver într-un interviu, pentru The Express.

Actrița Cybill Shepard,

„Așa că atunci cea mai bună prietenă a mea, Jane, a ridicat telefonul și a spus: „O, Doamne, e Elvis!” Am aranjat să ne întâlnim la un teatru mare pe care avea să-l închirieze până la miezul nopții. L-am așteptat mult timp. Când în sfârșit a ajuns acolo, toți cei din rândul din dreapta mea s-au ridicat. În Memphis, el avea un fel de mafie”, a dezvăluit ea.

Citeşte şi: Rita Moreno s-a folosit de Elvis Presley ca să se răzbune pe Marlon Brando. Ce spunea diva despre ei

„Pe atunci credeam că era prea bătrân pentru mine. Beatles era trupa mea preferată. Dar între noi era această chimie… Avea un miros dulceag, ca o combinație între zahăr și transpirație. Mi-a picat cu tronc”, a recunoscut vedeta.

„Era genial, era amuzant, era cald”

În 1998, ea dezvăluia despre aventura lor: „A fost mitică. Arăta grozav. Și mirosea grozav – chiar așa era!”.

În 2000, Cybill Shepherd i-a spus lui Larry King: „Am pus pe cineva să-mi adreseze o întrebare chiar zilele trecute: „Elvis era oarecum copilăros?” I-am spus: „Ei bine, da, în cel mai bun sens al cuvântului – era genial, era amuzant, era cald, avea o inimă mare.”

Citeşte şi: De ce l-a părăsit Priscilla Presley pe Elvis. Adevărata poveste a celui mai popular cuplu al anilor ’70

De-a lungul anilor, ea a fost întrebată și de viața lor sexuală. Era deja știut faptul că Elvis nu s-a culcat cu Priscilla înainte de căsătorie, dar Cybill Shepherd a spus:

„Dacă mi se pune pata pe un tip, nu voi aștepta 90 de zile. Nu am așteptat atât de mult. Am fost la Graceland și a avut ceva profund. Am mâncat sandvișuri cu banane prăjite și în noaptea următoare m-am întors. Și a fost totul frumos…”

Actrița Cybill Shepard,

Shepherd a mai dezvăluit: „Îi plăcea ca fetele să poarte „lenjerie albă”, dacă știi ce vreau să spun”. Nu era valabil în cazul ei.

Actrița se referă la fascinația notorie a Regelui față de inocența fetelor mai tinere. Priscilla, la urma urmei, avea 14 ani când ei s-au cunoscut prima dată.

„Bănuiesc că Elvis a fost Regele Preludiului”

De asemenea, Elvis ura să doarmă singur, așadar compania era la fel de importantă ca și actele fizice. El dormea în pat cu mama sa, Gladys, în anii adolescenței, iar moartea ei, pe 14 august 1958, în timp ce el își făcea serviciul militar, a fost una dintre cele mai mari lovituri din viața sa. Avea 23 de ani la acea vreme. Și 14 ani mai târziu nu se schimbase nimic.

Citeşte şi: Actrița Linda Thompson, despre relația cu Elvis Presley: ”Avea buzele moi și dulci și mirosea atât de fresh”

Membrul Memphis Mafia, Lamar Fike, a confirmat: „Apetitul lui sexual a fost foarte, foarte puternic. Atingerea, senzația și mângâiatul însemnau mai mult pentru Elvis decât actul propriu-zis. Bănuiesc că Elvis a fost Regele Preludiului”.

Întrebată dacă sexul cu Elvis a fost bun, Cybill Shepherd a răspuns: „Oh, da! Minunat… El era iubitor și grijuliu”.

Cu toate acestea, într-un alt interviu, actrița a făcut dezvăluiri despre ceea ce îl învățase pe Rege în pat.

 „Am început să ne întâlnim și el era un tip cu adevărat minunat, sexy și incredibil”. Și apoi s-a referit la un capitol din autobiografia ei, Cybill Disobedience, despre Elvis, care era intitulat „Băieții albi nu ‚mănâncă’…”.

Aparent, Elvis a fost ezitant să-i facă sex oral. „Trebuia să-l învăț cum să o facă. Sunt și lucruri mai rele pe care un bărbat le poate învăța de la o femeie… !”

„Eu am nu eram deloc interesată de droguri.”

Din păcate, obiceiul lui Elvis de a consuma droguri a pus rapid capăt relației.

Shepherd a spus: „Mi-a plăcut foarte mult de el. Era foarte cald. Și unul dintre cei mai frumoși bărbați pe care i-am văzut vreodată. Pe măsură ce petreceam mai mult timp cu el, am realizat că are o dependență de droguri. Și eu am nu eram deloc interesată de droguri.”

Citeşte şi: Elvis Presley, acuzat că a întreținut relații cu minore

Actrița a mai dezvăluit că Regele intra uneori în dormitor și leșina imediat. Sau îi lăsa ei droguri și bijuterii cu smarald și diamante pe noptieră.

„Poate că l-aș fi putut ajuta?”

 „El mi-a spus – ‚Iată, drogurile tale’. I-am replicat: ‚Unde sunt ale tale?’ El a zis: ‚Le-am luat deja’. Așa că le-am aruncat în toaletă și am lăsat bijuteriile acolo. Mi-ar fi plăcut să le fi luat acum… dar eu știam de foarte tânără să nu las bărbații să-mi dea ceva de băut sau pastile de orice fel.”

Relația lor de scurtă durată s-a încheiat, dar Shepherd nu a uitat niciodată timpul petrecut împreună: „Am fost bântuită de Elvis. În sensul că, atunci când l-am cunoscut, era foarte dulce, dar avea o problemă serioasă cu drogurile… Poate că l-aș fi putut ajuta?”

Foto – Profmedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton