KJ Apa, actorul din serialul „Riverdale”, și iubita sa, Clara Berry, au devenit părinți pentru prima oară. Modelul a dezvăluit pe rețelele de socializare ce nume au ales pentru bebelușul lor.
Actorul KJ Apa (24 de ani) și modelul Clara Berry (27 de ani) sunt în culmea fericirii după ce săptămâna trecută, pe 23 septembrie, a venit pe lume băiețelul lor, Sasha Vai Keneti Apa.
El este perfecțiunea întruchipată. Sunt cea mai norocoasă să am acum doi bărbați ai vieții mele, care îmi umplu inima cu această dragoste cosmică, gigantică, vastă, a transmis modelul în dreptul unei imagini în care își ține de mână bebelușul.
În aceeași zi în care s-a născut fiul său, KJ Apa a lansat noul său album, „Clocks”. Actorul, originar din Noua Zeelandă, le-a mai spus fanilor săi că bebelușul „se simte bine”, iar iubita se „se simte extraordinar”, potrivit abcnews.go.com.
KJ Apa și Clare Berry și-au confirmat relația la începutul anului trecut, însă sunt extrem de discreți cu viața lor personală. Cei doi au anunțat în luna mai că vor deveni părinți.
KJ Apa, actorul din serialul „Riverdale”, și iubita sa, Clara Berry, au devenit părinți pentru prima oară. Modelul a dezvăluit pe rețelele de socializare ce nume au ales pentru bebelușul lor.