Actorul Kevin Hart va prezenta cea de a 91-a ediție a galei premiilor Oscar, ce va avea loc pe 24 februarie 2019 la Los Angeles.
Este pentru prima dată când Hart va prezenta prestigiosul eveniment. Informația a fost făcută publică chiar de actorul american, pe contul său de Instagram.
„Sunt atât de fericit pentru că a venit în sfârșit ziua în care voi găzdui Oscarurile”, a scris Hart.
„Și noi suntem. Bine ai venit în familie”, a fost replica reprezentanților Academy of Motion Picture Arts ans Science, pe Twitter.
Kevin Hart, în vârstă de 39 de ani, îi succede vedetei TV Jimmy Kimmel, care a fost gazda acestui show în 2017 și 2018.
Actorul american este unul dintre artiștii de culoare care au fost gazde ale galei Oscar, precum Chris Rock, Whoopi Goldberg și Sammy Davis Jr.
În ultimii ani, Academia de film a fost criticată pentru lipsa de diversitate în ceea ce priveşte membrii, dar şi filmele şi starurile nominalizate la Oscar. De asemenea, audiența evenimentului a fost în scădere, motiv pentru care Academia a decis să scurteze durata sa cu 30 de minute, la trei ore, și să înmâneze multe premii pentru categorii tehnice în pauzele de publicitate.
În 2018, Gala premiilor Oscar a înregistrat cea mai slabă audiență TV din istorie, de 26.5 milioane telespectatori.
Kevin D. Hart este un actor american, scenarist și comediant. Născut și crescut în Philadelphia, Pennsylvania, Hart și-a început cariera câștigând câteva competiții de amatori de comedie în cluburi din New England, culminând cu primul său rol în 2000 când a jucat rolul lui Judd Apatow în serialul TV Undeclared. Serialul a durat doar un sezon, dar curând a primit alte roluri în filme precum Paper Soldiers (2002), Scary Movie 3 (2003), Soul Plane (2004) sau Little Fockers (2010).
În 2017, a putut fi urmărit în filmul Jumanji: Welcome to the Jungle.
Sursă foto: Shutterstock