George Burcea (33 de ani) a susținut recent un Live pe Instagram. În timpul acestuia, fiind ironizat pentru că gătește, actorul și-a ieșit din fire și a făcut o serie de declarații instigatoare la violență. În urma acestora, dar și a scuzei publice a lui George, actorul Florin Zamfirescu (72 de ani) și-a exprimat opinia referitor la cele întâmplate.
Actorul Florin Zamfirescu a reacționat la discursul instigator la violență împotriva femeilor al lui George Burcea
„Reacția lui mi se pare foarte firească. Eu am avut un conflict cu George Burcea, dintr-o neînțelegere, dar m-am interesat, pe parcurs. Am aflat anumite lucruri despre el. Din câte am înțeles, scrie și cărți. El este un individ repezit, pripit și care se enervează repede”, a început Florin Zamfirescu, la „Acces Direct”.
„Asta, pentru mine, înseamnă o energie debordantă. Niciodată o energie nu este rea sau bună, ci este prost folosită sau bine folosită. Eu aș vrea să mă împrietenesc cu el, pentru că mă interesează foarte mult. Îl apreciez foarte mult, contrar părerii lui inițiale că eu l-am jignit”, a continuat actorul.
„Noi trăim niște vremuri îngrozitoare, politice, financiare. Acum ne-am găsit pe George Burcea, are și el niște reacții. Fetele acelea meritau nu doar vorbele lui Burcea. A lovit pe cineva, nu a lovit”, a încheiat Florin Zamfirescu.
„Eu lupt cu voi, băi fetelor. Eu sunt pentru voi, eu sunt pentru înțelegere și dragoste în cuplu, iar voi mă jigniți că eu gătesc. Fetelor, sincer vă spun, vă doresc să aveți bărbați care, în momentul în care vin de la muncă, să vă ia la palme cu mese, cu scaune, cu capace, cum îi dădea bunicii mele”, a spus George Burcea pe Instagram.
„Vă doresc capace în cap, asta meritați. Se pare că unele femei asta merită, bro. În momentul în care vedeți un copil de 33 de ani care militează în apărarea femeilor voi îi spuneți: «Dar mă, dar gătește, e pămpălache». Păi, mai bine să vină bărbații să vă bată. Bărbați, bateți-le! Dacă nu e ciorba fierbinte sau mămăliga fierbinte, bateți-le, bro, că asta merită probabil”, a completat actorul.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Viviana Sposub și George Burcea s-au împăcat. Cum a fost cuplul fotografiat
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Viviana Sposub și George Burcea. „Viviana este de neclintit”
De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub
Este Viviana Sposub pregătită să devină mamă? Ce a spus vedeta TV despre sarcină
Ulterior, George a devenit ținta unui val de reacții negative în mediul online. Mai mult decât atât, editura Hyperliteratura a retras de pe piață cea mai recentă carte a actorului, „Scrisoare către Ceaușescu”. După cele întâmplate, George Burcea și-a cerut public iertare.
„Îți ceri scuze acum… doar pentru că ai avut ceva de pierdut în urma afirmațiilor tale. DEZGUSTĂTOR; Din păcate, nu ai făcut decât să întărești ceea ce Andreea a afirmat despre tine când a decis să vă separați! Păcat!; Nu vreau să știu cum reacționezi la nervi în viața reală. Probabil ieșirea asta a fost una blândă, comparativ cu pornirile pe care le ai fără public. Oribil”, au fost câteva dintre comentariile postării.
George Burcea formează din august 2020 un cuplu cu Viviana Sposub (24 de ani). La rândul ei, Viviana și-a exprimat opinia referitor la cele spuse de partenerul ei. Anterior acestei relații, actorul a format timp de 4 ani și jumătate un cuplu cu Andreea Bălan (37 de ani), alături de care are două fiice, Ella Maya (5 ani) și Clara Maria (2 ani). Fosta pereche s-a căsătorit în august 2019 și s-a separat în martie 2020.
George joacă rolul lui Lurch în serialul „Wednesday”, produs de Netflix și regizat de celebrul Tim Burton (63 de ani). Serialul urmărește viața fiicei familiei Addams. Alături de George, în producție mai sunt distribuiți actrița Catherine Zeta-Jones (52 de ani), în rolul Morticiei, și actorul Luis Guzmán (65 de ani), în rolul lui Gomez. Wednesday va fi jucată de actrița Jenna Ortega (19 ani), iar filmările deja au început la Buftea.
Foto: Instagram; Libertatea.ro
Ultima modificare noiembrie 25, 2021 10:55 am