A$AP Rocky va fi judecat pentru agresiune. Iubitul Rihannei, acuzat că a tras cu arma spre A$AP Relli

.

A$AP Rocky, a fost acuzat că a tras cu o armă semi-automată spre fostul său prieten, A$AP Relli, după o discuție aprinsă. Acum, un judecător a decis că există suficiente probe pentru a începe un proces. Astfel, iubitul Rihannei va fi judecat în luna ianuarie 2024.

În cadrul unei audieri preliminare ce s-a desfășurat în cursul zilei de luni, 20 noiembrie, la Los Angeles, un judecător a decis că există suficiente dovezi pentru ca rapperul, pe numele său adevărat Rakim Mayers, să fie judecat pentru acuzațiile legate de acest incident. În august 2022, artistul a pledat nevinovat pentru două capete de acuzare de agresiune cu o armă de foc.

A$AP Rocky va fi judecat

„Sunt sigur că Rocky va fi absolvit de orice vină”, a spus avocatul rapperului, Joe Tacopina, în fața tribunalului, potrivit People.

Pe timpul audierii, un detectiv a intrat în boxa martorilor și a făcut publică o filmare pe care se aud două zgomote puternice, despre care echipa acuzării susține că sunt presupusele împușcături. Deși s-au auzit zgomotele, acesta nu este văzut trăgând cu arma.

Detectivul a confirmat că a mai văzut această filmare pe parcursul investigației sale, iar Rocky avea o armă în mână pe parcursul altercației. Totuși, acesta a dezvăluit că arma nu a fost reucuperată.

Pe de altă parte, cele două cartușe ce au fost recuperate de la fața locului de Relli, pe numele său real Terell Ephron, și predate poliției două zile mai târziu, nu aveau nicio amprentă.

Citește și: Ce nume neobișnuit au ales Rihanna și A$AP Rocky pentru al doilea copil. „E o nebunie!”

Citește și: Rihanna, prima apariție publică după ce a născut. Cât costă ținuta artistei

Procesul lui A$AP Rocky va începe pe data de 8 ianuarie.

La o audiere anterioară a fost prezentată o fotgrafie în care apărea Relli cu răni minore, la nivelul mâinii stângi.

A$AP Relli a intentat un proces civil pentru agresiune emoțională și fizică împotriva lui A$AP Rocky pe 10 august 2022.

Iubitul Rihannei a negat acuzațiile

Rapperul, care are doi copii cu Rihanna, RZA, în vârstă de 18 luni, și Riot, de 3 luni, a negat acuzațiile.

În răspunsul său la plângerea civilă, avocații săi au scris: „În general, pârâtul neagă fiecare acuzație a plângerii și neagă în mod specific că reclamantul a fost prejudiciat în orice sumă sau în orice fel ca urmare a oricărui act sau omisiune de a răspunde pârâtului”.

Citește și: Ileana Badiu vorbește despre sacrificiile făcute în relația cu soțul: „Au fost momente în care mă întrebam dacă are sens”/ Exclusiv

Citește și: Loredana încinge spiritele cu cea mai nouă ținută: „Madonna? Mic copil!” / Video

„Vătămările și/sau prejudiciile reclamate în plângere, dacă există, au fost cauzate exclusiv, direct și apropiat de acțiunile sau omisiunile neglijente și/sau intenționate ale unei alte persoane decât pârâtul”, au mai scris avocații lui A$AP Rocky.

Relli – un fost coleg al colectivului de hip-hop A$AP Mob – a susținut că a fost lovit de fragmente de gloanțe după altercație și a declarat în instanță că a solicitat asistența medicală necesară la un spital din New York City.

Cei doi bărbați erau prieteni din copilărie și au mers împreună la liceu, în New York.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu A$AP Rocky și Rihanna

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare noiembrie 21, 2023 10:49 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale