Maria Constantin (35 de ani) și Robert Stoica (32 de ani) se vor căsători anul viitor. Cuplul s-a logodit în timpul filmărilor show-ului „Splash! Vedete la apă”. Recent, designerul Florin Burescu a spus cum va arăta rochia de mireasă a solistei.
Cum va arăta a treia rochie de mireasă a Mariei Constantin. „Este din dantelă franțuzească”
„Noi avem rochia pregătită dinainte de a avea ea o relație. De 5 ani o avem pregătită. Este ceva stabilit, nu e ceva extravagant, dar e ceva unic. Orice femeie are rochia ei acolo în minte și, dacă la celelalte am făcut așa pe repede înainte, asta este studiată la milimetru. Din ianuarie am stabilit că ne vom apuca de ea. Trebuie să o lucrăm în detaliu, pentru că se lucrează foarte mult la mână. Este din dantelă franțuzească, cea mai dificilă dantelă. Are nevoie de o atenție mai sporită”, a declarat creatorul, pentru WOWbiz.
Maria Constantin a mai fost căsătorită de două ori. Prima oară cu interpretul de muzică populară Ciprian Tapotă. Fosta perechea și-a oficializat relația în anul 2007 și are împreună un fiu, Codrin (13 ani).
Ulterior, solista s-a căsătorit cu omul de afaceri Marcel Toader. Cei doi au divorțat în luna ianuarie a anului 2018. Fostul jucător de rugby s-a stins din viață în august 2019, în urma unui stop cardiac. O perioadă, artista a format un cuplu cu fostul jucător de fotbal Dacian Varga.
Când s-a căsătorit prima oară, Maria a optat pentru o rochie stil prințesă, amplă, cu detalii strălucitoare și din dantelă. Ulterior, când s-a căsătorit cu Marcel Toader, solista a purtat în prima parte a zilei un costum popular cu șorț auriu și năframă lungă. Seara, la petrecere, Maria s-a schimbat într-o rochie mulată albă, cu un decolteu și șliț generos.
Cel de-al treilea inel de logodnă al solistei are în centru un diamant baguette, fixat pe o bandă stil pavé din aur galben. Bijuteria este similară celei din imagine, vândută pe site-ul Etsy, singura diferență fiind banda. Inelul Mariei are banda complet îmbrăcată în diamante.
„Nu a fost nimic planificat, i-a venit pe moment. Cu câteva minute înainte m-a sunat și mi-a spus că o să se întâmple și am asistat video la cerere. E foarte emoționant, chiar dacă noi știam că se va întâmpla nunta, știm relația lor, nu poți să treci peste moment ca și cum ar fi unul oarecare. E frumos, amândoi sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai mei și ne leagă atâtea lucruri frumoase încât nu avem cum să nu avem emoții. Toți am fost cu lacrimi în ochi, mai ales pentru Robert, care nu e așa obișnuit cu camerele precum Maria. Noi suntem ca frații, a fost ca și cum s-ar fi întâmplat în familia mea”, a mai declarat Florin.
Perechea și-a confirmat relația în primăvara anului 2021. Maria și Robert s-au cunoscut în timpul unui eveniment și s-au mutat împreună la scurt timp de la începerea relației. Artista a fost cea care a făcut primul pas.
„Va fi ultima (n.red.: nuntă). Mi-am promis solemn. M-am maturizat, am trecut prin foarte multe. Am văzut că noi nu ne certăm, tocmai asta e!”, mai declara solista în martie 2022, pentru Click!.