A murit Valeriu Lazarov

.

Valeriu Lazarov a murit. Cunoscutul producător de televiziune s-a stins din viaţă în această dimineaţă (11 august) la Madrid.

Cauzele decesului au fost naturale, conform informaţiilor oferite de Valerio, fiul acestuia.

Valeriu Lazarov avea 73 de ani. Trupul neînsufleţit al producătorului de televiziune va fi transportat azi la un serviciu de pompe funebre din localitatea Tres Cantos.

De-a lungul carierei sale, Lazarov a colaborat timp de 10 ani şi cu premierul italian Silvio Berlusconi, proprietar de trusturi media în Italia, dar a făcut carieră şi în televiziunile spaniole.

În România, el este cunoscut ca părintele uneia dintre cele mai faimoase şi longevive emisiuni de televiziune – „Surprize, surprize”.
Valeriu Lazarov a avut trei copii şi a fost căsătorit de trei ori.

Elsa Baeza Cuban a fost prima sa soţie şi mama lui Valerio, iar Didi Sherman cea de-a doua. Împreună cu aceasta producătorul a avut doi băieţi, Roberto şi Sergio. 
Cea de-a treia soţie a lui Valeriu Lazarov este românca Augusta Dumitraşcu, fostă prezentatoare de ştiri.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton