A murit scriitoarea Ileana Vulpescu

.
Scriitoarea Ileana Vulpescu s-a stins din viață marți, 11 mai 2021. Autoarea romanului „Arta conversaţiei” ar fi împlinit 89 de ani în data de 21 mai. 

Vestea că Ileana Vulpescu, scriitoare și traducătoare, a încetat din viață a fost făcută publică de scriitorul Radu F. Alexandru.

A plecat dintre noi ilustra romancieră (persoană care scrie romane) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!…” a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Mai multe vedete au lăsat pe conturile lor de pe rețelele de socializare un omagiu pentru îndrăgita scriitoare.
Ileana Vulpescu, o prozatoare fară egal! Să fie în lumină!”, a scris actrița Laura Cosoi.
Azi, cu câteva zile înainte de a împlini 89 de ani, ne-a părăsit scriitoarea Ileana Vulpescu. A înfrumusețat această lume cu cu Arta conversației. A plecat precum cea mai de preț conversație pe care o poți avea cu un om, în tăcere. Și ne-a lăsat în mijlocul celei mai dăunătoare conversații pe care o poți avea cu cineva: gălăgioasă și isterică. Rămas bun, Ileana Vulpescu. Lumea rămâne o conversație în care pare că nimeni nu mai ascultă pe nimeni”, a spus Mihai Morar.
În trend căutări Google e Ileana Vulpescu, în postări toți o regretă și toate televziunile îi anunța moartea. Când ați văzut-o ultima dată pe vreun ecran ? Invitată în vreun platou de televiziune ? Noi, mâncători de colivă și amatorii de parastase”, a scris și Dan Negru.

Cine a fost Ileana Vulpescu

Ileana Vulpescu a scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă, și a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă și contemporană românească. A debutat în literatură în 1966, iar în 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România. În 1980 a apărut romanul „Arta conversaţiei”, roman care a avut un succes răsunător.
Printre operele sale se numără și „Sărută pământul acesta”, „Rămas bun casei părinteşti”, „Candidații la Fericire”,  „De-amor, de-amar, de inimă albastră”, „Arta compromisului”, „Noi, doamna doctor, când o să murim?”. De asemenea, scriitoarea a colaborat la redactarea lucrărilor Dicţionarul limbii române şi Dicţionarul explicativ al limbii române (1959-1975).
Talentul și munca sa au fost recompensate cu numeroase premii. Premiul „Ion Creangă”, acordat de Academia Română şi premiul „Cântarea României” pentru romanul „Arta conversaţiei” (1980). În 1987, a primit Premiul „Flacăra” pentru „Sărută pământul acesta” (1987). În 1991, a fost recompensată cu premiul „România Mare”.
În 2017, Ileana Vulpescu a fost decorată de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de „înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuţia remarcabilă avută la creşterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a lua contact cu literatura universală”.
Ileana Vulpescu a fost căsătorită cu scriitorul și traducătorul Romulus Vulpescu, care s-a stins din viață în septembrie 2012. Înainte cu o lună, cei doi își pierduseră singura fiică, Ioana, care a murit la vârsta de 41 de ani.
Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton