Patrick Swayze participa la realizarea show-ului TV „The Beast” încă de când a primit diagnosticul de cancer pancreatic şi plănuia să scrie o carte de memorii împreună cu soţia sa.
La începutul acestui an, Swayze a recunoscut că mai are doar doi ani de viaţă.
Declara atunci că îi este teamă şi că trece printr-o perioadă extrem de dificilă.
„Sunt pe moarte? Mă dau bătut? Mă aflu pe patul de moarte? Îmi iau la revedere de la lume? În niciun caz”, a declarat starul american faimoasei Barbara Walters, într-un interviu.
„Visez în continuare la un viitor, o viaţă lungă, în care voi fi sănătos, şi nu voi sta în umbra cancerului, ci voi trăi în lumină”, a adăugat actorul în interviul acordat Barbarei Walters.
Cancerul pancreatic este una dintre cele mai virulente forme ale acestei boli.
Oncologii estimează că doar 5% dintre cei diagnosticaţi cu un asemenea tip de cancer au şanse de a trăi încă cinci ani.
Află mai multe detalii despre acest subiect de pe evz.ro!