Michael Jackson, ale cărui albume de mare succes, printre care „Off The Wall”, „Thriller” sau „Bad”, l-au făcut unul dintre cei mai populari artişti din toate timpurile, a decedat, ieri, la vârsta de 50 de ani, scrie CNN.
Jackson a suferit un atac cardiac la reşedinţa sa din cartierul Holmby Hills din Los Angeles. Ştirea a traversat extrem de repede internetul. Potrivit LA Times, medicii au pronunţat decesul după ce Jackson a fost transportat la centrul medical Ronald Reagan UCLA în comă, după un atac de cord.
Aceeaşi sursă relatează că paramedicii au fost chemaţi la reşedinţa lui Michael Jackson la ora locală 12:26. În momentul în care au ajuns la faţa locului, cântăreţul nu mai respira, iar medicii au încercat să îl resusciteze timp de aproape o oră.
Astăzi se va face autopsia trupului neînsufleţit, însă, până la anunţarea rezultatelor finale, ar putea dura câteva săptămâni.
Un purtător de cuvânt al centrului medical din LA a precizat că nu poate comenta sau confirma informaţia deoarece acest lucru ar încălca dreptul la confidenţialitate al pacientului. La spital, au fost prezenţi şi membrii familiei Jackson, care ar fi spus imediat după atacul de cord că „starea lui Michael este foarte proastă”. Potrivit publicaţiilor britanice, ei supravegheau atent starea de sănătate a artistului, sfătuindu-l să aibă mai multă grijă de el.
Cântăreţul avea programat un maraton de 50 de spectacole, care urmau să se desfăşoare la Arena 02 din Londra, începând cu luna viitoare. Show-urile, pentru care au fost epuizate biletele, urmau să pună capăt pauzei de 12 ani în care nu a mai fost în turneu.
Citeste mai multe pe EVZ.ro