Chuck Yeager, cunoscut drept „cel mai rapid om”, a murit la vârsta de 97 de ani. Acesta a reuși în urmă cu 73 de ani să depășească pragul sonic.
Chuck Yeager, primul pilot care a depășit viteza sunetului, a murit la vârsta de 97 de ani. Vestea că s-a stins din viață a fost dată de soția acestuia, pe rețelele de socializare.
„Vă anunţ cu multă tristeţe că dragostea vieţii mele, generalul Chuck Yeager, a murit chiar înainte de ora 21:00 (n.r 7 decembrie 2020)”, a scris Victoria Yeager pe contul de Twitter al soţului ei.
„O viaţă incredibilă, bine trăită, cel mai mare pilot al Americii şi moştenirea sa de forţă, aventură şi patriotism vor rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră”, a mai spus aceasta, potrivit Digi24.
Charlie „Chuck” Yeager s-a înrolat în Forţele Aeriene în septembrie 1941 și a lucrat mai întâi ca mecanic de avioane. Apoi a devenit pilot, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a avut 64 de misiuni și a doborât 13 avioane germane. În 1944 a fost capturat în Franța, după ce avionul său a fost doborât. A reușit să scape cu ajutorul francezilor.
Citește gratuit ediția de decembrie a revistei Unica. O găsești AICI.
La data de 14 octombrie 1947, a scris istorie la bordul unui avion Bell X-1. Chuck Yeager, care era atunci pilot de încercare, a reușit să depășească pragul sonic. Timp de 18 secunde, Yeager a fost supersonic. Pentru această performanță uluitoare, el a fost supranumit „The Fastest Man Alive/ Cel mai rapid om în viaţă”.
Activitatea NASA Aeronautics „se datorează foarte mult contribuţiei sale geniale la ştiinţa aerospaţială”, a transmis administratorul agenţiei spaţiale americane NASA, Jim Bridenstine.