Charlene de Monaco și-a făcut apariția după o lună în lumina reflectoarelor, la un eveniment care a avut la Monaco, iar noua ei imagine a uimit pe toată lumea.
Prințesa a fost toată seara un zâmbet, ca și cum toate i-ar merge din plin și momontele mohorâte din trecut ar fi dispărut din peisaj, la cel de-al 74-lea bal anual al Crucii Roșii, unde l-a însoțit pe Albert de Monaco.
Charlene de Monaco, vedeta balului din Monaco
Prințesa, în vârstă de 45 de ani, a furat spectacolul alături de soțul ei, în vârstă de 65 de ani, la Sporting Club Salle des Etoiles din Monaco, într-o rochie albă din șifon, strânsă pe talie, cu mâneci ample și străluciri de cristal. Ea și-a accesorizat ținuta cu cercei cu diamante și un clutch alb șic.
Prințul Albert a fost un exemplu de eleganță. El a purtat un sacou alb, pantaloni bleumarin și papion roșu.
Crucea Roșie din Monaco a fost fondată de bunicul Prințului Albert, Prințul Ludovic al II-lea de Monaco, în 1948, și primul bal a avut loc în același an, devenind una dintre cele mai mari gale de caritate din lume.
Charlene și-a lăsat soțul cu confidenta ei
Charlene a stârnit multe semne de întrebare la începutul aceste luni când a lipsit de la mai multe evenimente și de la competiția de la Wimbledon. Albert a fost surprins la turneul de tenis alături de confidenta soției sale, Melanie-Antoinette Costello de Massy , o sursă de sprijin pentru familia regală din Monaco, potrivit Vanity Fair.
În vârstă de 38 de ani, Melanie, este fiica verișoarei Prințului Albert, Elizabeth, și i-a fost alături lui Charlene la reluarea îndatoririlor regale, după ce aceasta a urmat un tratament pentru„epuizare”.
Citeşte și: Dispariția misterioasă a Prințesei Charlene. Cu cine a venit Albert de Monaco la Wimbledon
În ianuarie, Charlene părea relaxată în timp ce asista la o slujbă cu Melanie-Antoinette, care a fost, de asemenea, fotografiată alături de Albert când ea era plecată. Melanie a participat la evenimentele regale din 2010, după ce a preluat rolul mamei ei, Elizabeth, de confidentă a familiei regale.
Cu toate acestea, în ciuda acestei ușurințe cu care Melanie-Antoinette se încadrează în cercul regal, istoria familiei ei e mult mai complicată.
Se presupune că bunica ei, Antoinette de Monaco, baroneasa de Massy, care era sora mai mare a lui Rainier, a născocit odată un plan pentru a-l înlătura de pe tron pe Prinț, pe motiv că nu poate avea moștenitori.
Foto: Hepta, Profimedia
Ultima modificare iulie 31, 2023 6:52 pm