În lumea vedetelor, despărțirile, divorțurile și scandalurile în cuplu sunt la ordinea zilei. Rar vedem cupluri de vedete care să reziste testului timpului. Sau a tentațiilor întâlnite la tot pasul în universul celor faimoși și bogați.
Cel mai adesea, bărbații aleg să-și părăsească iubitele sau soțiile pentru femei mai tinere. Cu cât înaintează în vârstă, unii bărbați simt nevoia să-și aleagă drept parteneră femei mult mai tinere, unele chiar de vârsta copiilor lor. Pentru că așa este la Hollywood – cu banii poți cumpăra chiar orice, iar vârsta este doar un număr.
Bărbați celebri care și-au părăsit partenerele pentru femei mai tinere
Gerard Piqué și Shakira
O despărțire care a șocat întreaga lume a fost cea dintre Piqué și Shakira. Cântăreața, în vârstă de 45 de ani, a fost părăsită de fotbalist (35 de ani), în vara anului 2022, după o relație de 12 ani. Ei au împreună doi băieți – Milan Piqué Mebarak (9 ani) și Sasha Piqué Mebarak (7 ani). Separarea a fost pusă pe seama infidelității sportivului, el găsindu-și o iubită mai tânără.
„Simt că în acest moment al vieții mele, care este probabil cel mai dificil, cele mai negre ore din viața mea, muzica a adus lumină. (…) Pot spune doar că am oferit tot ce am avut în această relație și familiei mele.
Citeşte şi: Ce s-a întâmplat cu chipul lui Mickey Rourke. Actorul a ajuns de nerecunoscut la 70 de ani
Mi-am pus cariera pe plan secund. Pentru a veni în Spania și a-l susține (pe Pique) pentru ca el să poată juca fotbal și să câștige titluri. Și a fost un sacrificiu făcut din dragoste. Datorită acestui lucru copiii mei au putut avea o mamă prezentă și am această legătură uimitoare cu ei ce nu poate fi ruptă. Asta este tot ceea ce pot spune” – a declarat Shakira, la câteva luni după despărțire.
Piqué a făcut publică relația cu Clara Chia Marti, o tânără de 23 de ani care cochetează cu lumea modelingului.
Marc Anthony
Marc Anthony și Jennifer Lopez au fost căsătoriți din 2004 până în 2011. Când s-au despărțit, Lopez avea 41 de ani, iar Anthony 42. Artistul a început o relație cu Shannon De Lima, care avea doar 23 de ani când s-au cunoscut.
Când divorțul dintre Lopez și Anthony a fost finalizat, el luat-o de soție cu De Lima. Cei doi au divorțat în 2017.
Marc Anthony (54 de ani) este căsătorit acum cu o fostă concurentă la Miss Univers, Nadia Ferreira. Ea este cu 31 de ani mai tânără ca el.
Rowan Atkinson
Celebrul actor care îl interpretează pe Mr. Bean a divorțat de soția sa, Suneta Sastry, în 2013, după o căsnicie de 23 de ani. El avea atunci 56 de ani, iar Sastry, 62. Atkinson și-a făcut apoi o nouă iubită mai tânără ca el cu 24 de ani, Louise Ford.
Citeşte şi: Ashton Kutcher nu o iartă pe Demi Moore că a dat detalii din dormitor. Ce l-a deranjat pe actor
Sean Penn
Sean Penn a fost căsătorit cu Robin Wright timp de 11 ani, până în 2008, când s-au separat și erau aproape de divorțat. În același an, Penn, pe atunci în vârstă de 48 de ani, a început să se întâlnească cu modelul Petra Nemcova, de 28 de ani, pe când era încă căsătorit cu Wright, atunci de 43 de ani. După ce el și Wright s-au despărțit definitiv în 2010, Penn a început o relație cu actrița Scarlett Johansson, care avea 26 de ani la acea vreme.
Mel Gibson
Divorțul lui Mel Gibson din 2009 de Robyn Moore a fost unul scump. Cuplul a fost împreună aproape 30 de ani. Și nu a avut niciun acord prenupțial, costându-l pe actor aproape jumătate din averea sa estimată, atunci, la 850 de milioane de dolari. Robyn, la momentul acela în vârstă de 53 de ani, și Gibson, 55 de ani, s-au despărțit când actorul a lăsat-o gravidă pe pianista Oksana Grigorieva, pe atunci în vârstă de 39 de ani.
Relația starului din ”Braveheart” cu Grigorieva s-a încheiat într-o luptă cruntă pentru custodia fiicei lor, Lucia. Au urmat diverse proceduri judiciare legate de acuzații de abuz domestic.
În 2017, Rosalind Ross (atunci, 26 de ani) l-a făcut tată pentru a noua oară.
Tom Cruise
Tom Cruise s-a căsătorit cu prima soție, Mimi Rogers, în 1987, când el era încă o celebritate în devenire. Până în 1989, faima sa a crescut vertiginos, făcându-l un megastar în vârstă de 27 de ani, căsătorit cu o actriță mediocră, de 33 de ani. Apoi, Cruise a cunoscut-o pe o tânără de 22 de ani, Nicole Kidman, pe platourile de filmare din Days of Thunder (1990). În anul în care a debutat filmul, Cruise a divorțat de Rogers și s-a căsătorit cu Kidman.
Citeşte şi: Nicole Scherzinger, secretul unui ten perfect. Folosește o ustensilă de aur de 24 karate
În 2001, Cruise a divorțat de Kidman (34 de ani, pe atunci) și a început o relație cu actrița Penelope Cruz, care atunci avea 27 de ani. Relația dintre Cruise și Cruz a durat până în 2004.
Rod Stewart
Când celebrul cântăreț și-a început cariera, în 1962, actuala soție, Penny Lancaster nici măcar nu era născută. El și prima lui soție Alana Stewart aveau 34 de ani când s-au căsătorit în 1979. În 1983, înainte ca divorțul de Alana să fie finalizat, Rod a început o relație cu modelul Kelly Emberg, care avea 24 de ani la acea vreme, iar Alana avea 38 de ani.
După o relație de 7 ani, când Emberg avea 31 de ani, artistul a părăsit-o pentru modelul Rachel Hunter, în vârstă de 21 de ani la momentul respectiv. El și Hunter au fost căsătoriți până în 2006, când Rod a cunoscut-o pe Penny Lancaster, tot model, mai tânără ca Hunter cu 3 ani.
Ronnie Wood
Chitaristul legendarei trupe Rolling Stones a cunoscut-o pe Jo în 1977. Cei doi au fost căsătoriți până în 1985, când lui Wood i-a picat cu tronc o tânără de 18 ani, Ekaterina Ivanova, care lucra ca barmaniță într-un club. Artistul nu s-a sfiit să-și ducă noua iubită tânără acasă pentru a o prezenta soției, de care, ulterior a divorțat.
Eddie Cibrian
Actorul Eddie Cibrian s-a căsătorit cu modelul Brandi Glanville în 2001. Cuplul are doi fii – Mason și Jake. În 2009, Cibrian, pe atunci în vârstă de 36 de ani, a jucat împreună cu LeAnn Rimes, la momentul respectiv în vârstă de 27 de ani, în filmul Lifetime Northern Lights (2009). Dar între ei a fost ceva mai mult decât o relație profesională. Eddie și Glanville, care avea 36 de ani la acea vreme, au divorțat în 2009. La a făcut și Rimes cu soțul de atunci, Dean Sheremet. Divorțul lui Cibrian a fost finalizat în 2010, iar el și Rimes s-au căsătorit în 2011.
Foto – Facebook
Ultima modificare februarie 2, 2023 10:54 am