Dacă dorești să petreci seara de 8 martie într-o notă artistică, avem o recomandare pentru tine. Mergi la o expoziție fotografică inedită, semnată de Cătălina Flămînzeanu, intitulată „Mama. Eseu despre iubire”. 21 de actori și regizori sunt portretizați alături de mamele lor, în cadre alb-negru care au devenit deja marca fotografei.
Vernisajul expoziției are loc pe 8 martie, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Casa Artelor (Bulevardul Mircea Vodă, nr. 5, București), unde va avea loc și un concert Irina Sârbu Band.
Tema principală a expoziției este emoția, cu multiplele ei nuanțe. „Emoția de a fi mamă, emoția din teatru, emoția din fotografie. Ce poate fi mai frumos? Ele îmi definesc viața. Cred în spusele doamnei Domnica Pellea că viața e pe zile. De aceea facem din fiecare clipă o minune. Atât cât putem. Emoția surprinde, este întotdeauna actuală, iar oamenii se regăsesc în stările celor portretizați”, spune cunoscuta fotografă Cătălina Flămînzeanu.
Expoziția va fi găzduită de Centrul Cultural Casa Artelor (Bulevardul Mircea Vodă, nr. 5, București), în perioada 8-22 martie, fotografiile urmând să fie expuse apoi la Teatrul Metropolis (23 martie – 22 aprilie 2017).
Personajele din noua poveste ilustrată de Cătălina Flămînzeanu sunt Oana Pellea / Mihaela Domnica Pellea, Alice Barb / Maria Nagy, George Ivașcu / Ecaterina Hoisan, Florin Piersic Jr. / Tatiana Iekel, Lia Bugnar / Zenovia Bugnar, Mariana Cămărășan / Dobrița Cămărășan, Tudor Istodor / Maia Morgenstern, Șerban Pavlu / Cătălina Pavlu, Chris Simion / Elisabeta Simion, Medeea Marinescu / Violeta Marinescu, Anghel Damian / Anca Damian, Maria Obretin / Lidia Ciocan, Ioana Calotă / Floarea Calotă, Florina Gleznea / Mariana Gleznea, Magda Catone / Carol Ionescu, Istvan Teglas / Ilona Tokos, Ana Ularu / Mihaela Ularu, Ioana Mărcoiu / Maria Mărcoiu, Carla Maria Teaha / Tania Vișinescu, Irina Sârbu / Cristina Sârbu, Marcela Motoc / Iuliana Motoc.
Intră în galeria foto pentru a vedea câteva din portretele realizate de Cătălina Flămînzeanu!