James Bond, celebrul agent 007, a împlinit 60 de ani și a fost sărbătorit cu mare fast la Wardens Grove, în Londra. Vedetele s-au întrecut în ținute cât mai spectaculoase pe covorul roșu, însă de departe s-a făcut remarcat actorul Daniel Craig, cel care l-a interpretat ani la rând pe însuși James Bond.
La 60 de ani de la apariția primului film cu James Bond, vedetele s-au întrecut în ținute cât mai spectaculoase pe covorul roșu. Primul care s-a remarcat a fost actorul Daniel Craig care s-a afișat impecabil, într-un costum black-tie cu papion și batistă albă.
Vedetele au sărbătorit 60 de ani de la lansarea primului film din seria James Bon
Evenimentul a marcat 60 de ani de la lansarea filmului de debut al lui James Bond Dr. No în 1962, care l-a avut în rol principal pe actorul Sean Connery. Iar Daniel Craig, în vârstă de 54 de ani, care a jucat rolul agentului secret în cinci filme a arătat extrem de bine dispus în timp ce poza pentru eveniment.
Actrița Hayley Atwell s-a făcut și ea remarcată printr-o rochie couture care poartă semnătura Sabinei Bilenko. Hayley Atwell a arătat senzațional la petrecerea a 60 de ani de la primul film James Bond. Potrivit celor de la dailymail.com, actrița și-a accesorizat ținuta cu ajutorul bijuteriilor de la Omega, tocuri de la GINA și o geantă vintage de la Rellik.
Frumoasa Daisy Edgar-Jones a optat pentru o combinație sofisticată alb-negru, constând dintr-un top decupat negru, cu nasturi aurii și revere mari albe.
Și alte vedete cunoscute s-au aflat pe covorul roșu la petrecerea organizată în cinstea celebrului agent 007. Actrița Alisha Boe, prezentatoare Clara Amfo, Will Poulter, Oliver Jackson-Cohen și David Jonsson au fost și ei prezenți la eveniment.
Daniel Craig, cel mai cunoscut James Bond
Daniel Craig este de departe cel mai cunoscut actor care a intrat în pielea pesonajului agentului 007. Deși acesta a fost rolul care i-a adus cea mai mare recunoaștere, actorul a avut și momente în care obișnuia să îl urască pe James Bond.
„Obișnuiam să-l urăsc și asta pentru că faima nu mi-a plăcut. A trebuit să mă obișnuiesc să fiu faimos, ceea ce îmi este încă atât de străin”, a declarat Daniel Craig, pentru GVN.
Cine a fost James Bond
James Bond, cu numele de cod 007, este un personaj din romanele lui Ian Fleming și seria filmelor James Bond. Rolul său a fost jucat de mai mulți actori, printre care Sean Connery – care a fost primul James Bond din istorie, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton, Pierce Brosnan și Daniel Craig.
„No Time To Die” este ultima peliculă care îl are în rol principal pe Daniel Craig. Următorul James Bond ar putea să fie Idris Elba, Tom Hardy sau Henry Cavill.