Spiritul aventurii "Fort Boyard" a cuprins o nouă echipă pregătită să treacă prin cele mai dure probe existente în interiorul fortului. Andreea Antonescu, Elena Lasconi, Mihai Rait, Mircea Zara și luptătorul Ciprian Schiopu sunt cei cinci care își vor lua inima-n dinți și vor lupta contra-cronometru pentru a obține cât mai multe chei și pentru a pătrunde în camera comorii.
Paul Ipate și Octavian Strunilă, prezentatorii emisiunii vor fi alături de ei și de ceilalți concurenți pentru a-i ghida la fiecare pas și a le da curaj.
Elena Lasconi a mărturisit că a acceptat această provocare pentru că îi plac aventurile: „Am acceptat provocarea Fort Boyard pentru că mie mi se pare că viața fără provocări ar fi extrem de plictisitoare. Provocările te formează ca individ și chiar te cresc spiritual. Îmi plac provocările și ador să le înfrunt în echipă. Este incredibil câte poți să înveți despre tine și mai ales să trăiești sentimentul solidarității, în stare pură, împreună cu oameni pe care nu îi cunoști foarte bine. Este atât de frumos și atât de rar în ziua de azi! Aproape pe cale de dispariție. Dacă ar fi să folosesc cuvinte simple, aș spune că îmi place să iau totul de la viață!”.
La rândul ei, Andreea Antonescu a declarat: „Am acceptat provocarea Fort Boyard rascolită de emoții, pentru că am realizat că mă voi afla exact în locul, respectiv emisiunea, pentru care intram în casă de la joacă, copil fiind, pentru a nu rata show-ul! Când eram mică nu visam vreodată să ajung pe fort, să fiu concurentă, deși mi-aș fi dorit! Știam că voi încerca să dau tot din mine, să fac tot posibilul pentru a duce probele la bun sfârșit! Știam că e genul de experiență cu care te întâlnești o dată în viață și îmi doream să privesc apoi în urmă cu zâmbetul pe buze, nu cu regrete cauzate de temeri, frici, etc. Am știut, încă de la început, că nu voi pleca de pe fort fără să am poze cu renumitul PASSE-PARTOUT! Am făcut-o!”.
Mihai Rait a demonstrat că, pe lângă voce și simțul umorului, are și simțul aventurii: „Nu am putut să refuz provocarea Fort Boyard! Am simțit din prima că este ceva ce trebuie să fa, o modalitatea perfectă de a ieși din zona de confort și a trece dincolo de limitele pe care credeam că le am. Mi-a plăcut enorm tot ce am trăit acolo. Este o experiență care m-a îmbogătit!”.
Mircea Zara a mărturisit că: „Am acceptat să iau parte la acest proiect pentru că sunt genul de om căruia îi plac provocările, ca și Elenei. Nu mă pot abține! Formatul acesta a stârnit în mine curiozitatea încă de acum 20 și ceva de ani, iar acum mi-am demonstrat, în primul rând mie, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg! Toate strategiile mele, pe care le gandeam de pe canapea, când urmăream acest show, nu au nicio legătură cu ce simți când ești pus în fața faptului împlinit. Atunci este momentul în care descoperi în tine resurse ascunse!”.
Luptătorul Ciprian Schiopu a acceptat din prima această provocare: „Când mi s-a propus să fac parte din acest proiect, nu am stat pe gânduri și am zis DA din prima clipă. Mi-am dat seama că situațiile limită de acolo sunt perfecte pentru a pune în practică disciplina și strategia pe care o înveți din sport! Experiența a fost mult peste așteptările mele, iar echipa alături de care am luptat a fost extraordinară!”.