a declarat plină de emoție: „Când mi s-a propus să particip la această emisiune, primul impuls a fost să refuz. Uneori nu mă simt aptă să accept și să răspund afirmativ provocărilor. Am cerut câteva zile în care să mă gândesc și mai apoi am zis că nu pot să ratez această ocazie. Este o ocazie minunată pentru a-mi dovedi, că fricile pe care le am sunt doar la nivel psihologic și că în momentul în care le înving devin mai puternică și nu pot decât să mă bucur pentru asta!”
„Momentul în care am fost contactată pentru a participa la acest show, a fost unul dintre cele mai emoționante din viața mea. Poate pare caraghios, însă a fost ca un vis devenit realitate. Am acceptat fără să stau pe gânduri, fără să consult agenda sau familia, fără să mă gândesc la ce probe m-ar putea aștepta. Mi-am imaginat cât de fericită ar fi fost Simona de acum 15-20 de ani dacă atunci când se uita la show, ar fi aflat că va avea șansa să fie printre concurenți!”, a declarat Simona Pope fascinată.
Nici cei trei bărbați nu s-au lăsat mai prejos și au dezvăluit ce i-a motivat să accepte provocarea Fort Boyard:
Bogdan Vlădău a declarat plin de entuziasm: „Eu m-am uitat de mic la acest show și am fost mereu fascinat de tot ce se întâmpla acolo. Era o altă lume plină de aventură, la care aveam și noi acces doar prin intermediul televizorului. Când am aflat că Pro TV vrea să producă această emisiune și am fost invitat să particip, nu am stat pe gânduri, nici nu se punea problema să nu accept!”
„Pasiunea pentru sporturile extreme m-a urmărit toată viața, cred că acesta a fost și unul dintre motivele pentru care am ales să fac această meserie. Impune o doză de adrenalină și de neprevăzut, este o tensiune în bucătărie, care îmi alimentează sufletul. Am încercat cam tot ce se putea în acest domeniu, însă întotdeauna mi-am dorit să pășesc în fort și să îmi testez limitele, să trăiesc cu adevărat, pe pielea mea, emoțiile pe care le vedeam la televizor. Nu am stat pe gânduri când mi s-a propus să fac parte din acest proiect, este o ocazie unică în viață pe care sunt convins că foarte mulți oameni și-ar dori să o aibă. Este un adevărat test, atât fizic, cât și psihic! Cel mai amuzant mi se pare faptul că trebuit să mă mut în România pentru a mă întoarce în Franța alături de o echipă de români și a filma pentru unul dintre cele mai cunoscute formate de televiziune franțuzești.”, a spus chef Samuel Le Torriellec zâmbind.
„Atunci când primești propunerea de a participa la emisiunea, care te-a făcut în copilărie să îți dorești să devii super-erou, este imposibil să refuzi. Emoțiile și amintirile din copilărie dau un sentiment de nedescris! În mintea mea, demonstrațiile de curaj și dorința de adrenalină s-au înfiripat încă de atunci, când priveam fascinat ce fac acei oameni, cum își depășesc limitele și cum trec peste orice obstacol!”, a spus Cristi Mitrea cu spiritul de învingător.