Mr.Pink este iubitul Monicăi Gabor, un personaj misterios, despre care nu ştim decât că este de origine asiatică şi incredibil de bogat. Cu ce să-l fi cucerit oare Moni a noastră?
Monica Gabor, fericită cu Mr.Pink
Viaţa Monicăi Gabor, fostă Columbeanu, pare desprinsă din telenovele. Parcursul adolescentei din Bacău, acum vedetă la Hollywood, este pur şi simplu halucinant.
Monica provine dintr-o familie modestă, iar căsnicia cu Irinel Columbeanu a fost biletul către lumea bună din Bucureşti. Dar se pare că Moni şi-a dorit mult mai mult, iar norocul a fost de partea ei. După un divorţ scandalos şi un proces de încredinţare a fetiţei dureros, Monica şi-a găsit alinarea la Hollywood, în braţele unui multi-milionar de origine asiatică.
Se pare că Moni şi Mr.Pink s-au cunoscut la o recepţie dată de nişte români, iar între cei doi a fost dragoste la prima vedere. Cu ce l-a cucerit românca noastră pe afacerist? Nu putem decât să bănuim!
Cu siguranţă frumuseţea ei l-a dat gata, dar şi felul de a fi blând şi cald. Probabil şi povestea ei de Cenuşăreasă modernă l-a impresionat pe Pink, drama pe care o trăieşte pentru că este departe de fetiţa ei Irina.
Cert este că Monica s-a schimbat mai mult de când trăieşte în America, într-un lux orbitor. Vedeta nu mai este bronzată, nu se mai machiază, şi-a scos silicoanele, iar ţinutele ei sunt mereu decente, semn că Pink pune preţ pe naturaleţe şi simplitate.
Tu cu ce crezi că l-a cucerit Moni pe Mr.Pink?