Dacă în lumina reflectoarelor relațiile lor par a fi perfecte, în realitate vedetele au și ele problemele lor în căsnicie. De-a lungul timpului, mai multe cupluri din showbiz au fost la un pas de divorț.
Unele dintre cele mai solide cupluri mondene au trecut și ele prin momente de cumpănă. Relațiile lor au fost la un pas să se destrame, însă cu toate acestea au găsit soluțiile pentru a-și rezolva problemele și a putea continua să conviețuiască.
Cupluri din showbizul românesc, la un pas de divorț
Chiar dacă în fața camerelor par că au relația perfectă, momentele dificile i-au pus la încercare chiar și pe ei. Mai multe vedete din România au recunoscut că au existat perioade critice în relațiile lor, uneori fiind la un pas de a se despărți.
Familia lor nu a fost ocolită de momente grele. Într-un interviu acordat pentru emisiunea Theo Show, de la Kanal D, Anca Serea și Adrian Sînă au dezvăluit că a existat un moment de cotitură în relația lor.
„Cred că în ultimii doi ani atât eu, cât și Adi ne-am maturizat foarte mult și chiar dacă mai greșim uneori, pentru că a greși e omenește, cred că ce ne ține împreună e faptul că avem o familie atât de frumoasă, că încă ne mai iubim mult și că mai există pasiunea aia. Mă enervează și mă supără, nu îi răspund la telefon zile în șir sau ore. Da, mi se întâmplă și d-astea. Eu vreau să fiu sinceră! El mă ia așa cu binișorul”, a spus Anca Serea, la Kanal D.
La rândul său, Adrian a mărturisit că îi este greu să se gândească la divorțul de Anca Serea, mai ales că pe cei doi îi unesc copiii pe care îi au împreună. „Păi pot să nu plec? Avem o familie mare, sunt un tată responsabil”, a spus cântărețul.
Eliza și Cosmin Natanticu
Eliza (33 de ani) și Cosmin Natanticu (42 de ani) formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz. Au trecut împreună peste multe obstacole și au rezistat unu lângă altul mai mult de un deceniu.
Relația lor este una armonioasă, chiar dacă în trecut cei doi au mărturisit că în cuplul lor au existat și momente tensionate. Ei susțin că legătura dintre ei s-a strâns si mai tare după ce au participat împreună la emisiunea „Asia Express”, de la Antena 1.
Anul trecut, Eliza vorbea deschis despre relația pe care o are cu soțul ei, Cosmin, și a mărturisit că a existat un moment în care s-au gândit să meargă pe drumuri separate, scrie divahair.ro
„Am trecut prin multe hopuri împreună și cumva am fi fost de vină dacă nu am fi luptat și am fi lăsat așa lucrurile, însă am învățat din această viață că nimic nu este ușor și toate lucrurile care vin ușor se și duc așa de repede și pentru o relație în care am luptat și vorbesc din punctul meu de vedere și amândoi am tras cu dinții. Uite că am ajuns acum într-un punct în care lucrurile s-au sedimentat”, a declarat Eliza Natanticu potrivit sursei citate.
Andreea Tonciu și Daniel Niculescu
Andreea Tonciu, una dintre figurile emblematice al lumii mondene din România, a fost și ea la un pas de a divorța. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” a vorbit în urmă cu câteva săptămâni despre relația sa cu tatăl copilului ei
Andreea Tonciu și Daniel Niculescu sunt împreună de șase ani și au o fetiță pe nume Rebeca. Deși se înțeleg de minune și relația lor este una armonioasă, bruneta povestește că au avut și momente de cumpănă.
„Am avut un episod în care eram pe punct să-mi iau zborul (n.r. să pună punct căsniciei cu Daniel Niculescu). Andreea Tonciu va divorța, dar nu încă și nu cred că am să divorțez curând pentru că nu-mi place să destram familia, mai ales acum când o am pe Rebeca. Nu aș prefera să crească fără tatăl ei niciodată”, a declarat Andreea Tonciu în emisiunea „Teo Show”, potrivit kanald.ro.