15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

.

Kate Middleton a purtat de câteva ori tiare, de când a intrat în familia regală a Marii Britanii, în anul 2011. Deși a apărut în public având pe cap unele dintre cele mai spectaculoase tiare, Prințesa de Wales are cu siguranță o favorită, pe care o alege de fiecare dată când are ocazia.

Soția Prințului William nu poartă, în general, prea multe bijuterii, alegând să aibă apariții mai simple, dar, atunci când evenimentul o cere, Kate respectă protocolul și scoate din seiful regal tiarele care au ajuns în posesia ei. Spre deosebire de regretata regină Elisabeta, care deținea 20 de astfel de bijuterii, Prințesa de Wales are doar 3.

16 momente când Kate Middleton a purtat o tiară

Catherine, Prințesă de Wales, are o mulțime de bijuterii primite de când a devenit soția Prințului William, însă păstrează tiarele pentru cele mai exclusivite evenimente.

Kate a fost văzută purtând aceste diademe speciale la câteva ocazii, precum banchete de stat, recepții diplomatice și chiar în ziua nunții ei. Potrivit Harpers Bazaar, cu excepția zilelor nunții, o tiară poate fi purtată doar după orele 17:00 și este împrumutată unei femei din familia regală pentru tot restul vieții. Acesteia i se poate da acces exclusiv la una sau mai multe diademe, în funcție de selecția monarhului.

Datorită regretatei Regine Elisabeta a II-a, care deținea un total de 20 de tiare, Kate Middleton are în prezent patru tiare: Cartier Halo, Cambridge Lover’s Knot, Lotus Flower și Strathmore Rose. Vezi mai jos 15 momente când Kate a purtat o tiară.

29 aprilie 2011 – ziua nunții lui Kate Middleton cu Prințul William

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Kate Middleton și-a făcut debutul cu tiara pentru cea mai importantă ocazie specială: ziua nunții! Atunci, actuala Prințesă de Wales a împrumutat tiara Cartier Halo a Reginei Elisabeta pentru nunta ei cu Prințul William, la Westminster Abbey.  

Aceasta a combinat superba tiară cu rochia de mireasă creată de Alexander McQueen.

Citește și: Ce picioare tonifiate are Kate Middleton! Roșul i-a dat curaj. A fost tandră și cu William

Citește și: Cum a reușit Kate Middleton să îl câștige de partea ei pe Regele Charles. De ce a plâns Prințesa în ziua nunții cu William

3 decembrie 2013

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

A mai trecut un an și jumătate până când Kate și-a pus pe cap cea de-a doua tiară, Lotus Flower, la o recepție diplomatică la Palatul Buckingham.

„Este o piesă frumoasă de perle și diamante”, a declarat anterior pentru PEOPLE expertul Leslie Field, autorul cărții The Queen’s Jewels, despre tiara în stil egiptean, care a fost deținută anterior și purtată adesea de regretata soră a Reginei, Prințesa Margaret.

„Este în stilul anilor ’20 și probabil destul de ușor și confortabil de purtat”, a mai spus expertul.

20 octombrie 2015

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Prințesa Kate a optat din nou pentru tiara Lotus Flower, pentru primul său banchet oficial de stat în 2015, întâmpinându-i pe președintele chinez Xi Jinping și pe soția acestuia, Madame Peng Liyuan. Ea a combinat accesoriul uimitor cu o rochie roșie Jenny Packham.

8 decembrie 2015

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Pentru recepția diplomatică anuală, cea mai mare recepție anuală desfășurată la Palatul Buckingham, Kate a optat pentru Tiara Lover’s Knot – o favorită a Prințesei Diana. Soția Prințului William a combinat bijuteria cu o rochie din dantelă albastră de la Alexander McQueen.

Cunoscută și sub denumirea de Queen Mary’s Lover’s Knot Tiara, piesa a fost comandată inițial de regina Maria la începutul secolului al XX-lea pentru a reproduce designul a Cambridge Lover’s Knot Tiara, veche de 200 de ani, care era deținută de bunica ei, Prințesa Augusta de Hesse-Kassel, ducesă de Cambridge.

8 decembrie 2016

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Pentru recepția diplomatică anuală din decembrie 2016, Kate a purtat aceeași Lover’s Knot Tiara. De data aceasta, Prințesa de Wales a ales să combine superba diademă cu o rochie roșie din datelă.

Citește și: Semnificația secretă a costumului violet purtat de Kate Middleton în Londra: „Un simbol al autorității”

Citește și: Foștii jurați Chefi la Cuțite, dați în judecată de Antena 1. Cum a reacționat Cătălin Scărlătescu: „N-am făcut nimic rău”

12 iulie 2017

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Kate Middleton a fost văzută din nou purtând Lover’s Knot Tiara, pe drumul de întoarcere de la un banchet de stat la Palatul Buckingham, pe fondul vizitei de stat a Regelui Felipe și a Reginei Letizia a Spaniei.

Atunci, pe lângă superba tiară, Kate Middleton a purtat un colier cu diamante și o pereche de cercei cu diamante și perle.

5 decembrie 2017

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Trei ani, o singură tiată! Prințesa de Wales a purtat din nou tiara Lover’s Knot la recepția din 2017 pentru diplomați de la Palatul Buckingham. Ca de obicei, Kate Middleton a ales să își completeze ținuta cu cercei cu diamante și perle și un colier cu diamante.

23 octombrie 2018

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Pe 23 octombrie 2018, Kate Middleton a strălucit la banchetul de stat de la Palatul Buckingham. Atunci, soția Prințului William a purtat aceeași diademă ca în anii precedenți, la banchetul dat în onoarea regelui Willem-Alexander și a Reginei Maxima a Țărilor de Jos, în timpul șederii de două zile a acestora la Londra.

4 decembrie 2018

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

La un alt eveniment ce a avut loc în 2018, Kate a ales să poarte din nou tiara Lover’s Knot. Este vorba despre o recepție organizată la Palatul Buckingham pentru membrii corpului diplomatic. De data aceasta, ea a ales să combine tiara cu o rochie albă uluitoare, cu paiete, precum și cu o pereche de cercei cu diamante și perle.

3 iunie 2019

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Prințesa de Wales a purtat tiara Lover’s Knot împreună cu cerceii cu safire ai Reginei Mame și cu o eșarfă albastru cu roz care semnifică noua ei poziție de Damă a Ordinului Victorian Regal a Marii Cruci, pentru banchetul de stat din SUA, organizat în iunie 2019.

11 decembrie 2019

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Pentru al treilea an consecutiv, Kate Middleton a purtat tiara Lover’s Knot la recepția diplomatică anuală. Atunci, Prințesa a asortat bijuteria cu o rochie neagră Alexander CmQueen cu mâneci lungi, un colier cu diamante și cercei candelabru cu diamante.

22 noiembrie 2022

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

După aproape trei ani fără să poarte diadema (cel puțin parțial din cauza pandemiei de COVID-19), noua prințesă de Wales a ieșit din nou, pentru vizita de stat în Africa de Sud, cu diadema Lover’s Knot a Reginei Maria. Pentru primul banchet de stat al domniei regelui Charles, ea a combinat bijuteria cu o rochie cu pelerină albă de Jenny Packham, o brățară care i-a aparținut Reginei Elisabeta și cercei care anterior i-au aparținut Prințesei Diana.

6 decembrie 2022

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Kate a avut al doilea moment de tiara ca prințesă de Wales doar două săptămâni, la recepția Corpului Diplomatic de la Palatul Buckingham. Atunci, Kate a ales să poarte o altă diademă, Lotus Flower Tiara, pentru prima dată din 2015. La eveniment, aceasta a ales să îmbrace o rochie roșie spectaculoasă, creată de Jenny Packham.

1 iunie 2023

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Prințesa Kate a purtat prima ei tiară din 2023 pentru o ocazie specială: nunta regală a Prințului Moștenitor Hussein și a Prințesei Rajwa a Iordaniei! Pentru banchetul de seară care a urmat ceremoniei, Kate a strălucit într-o rochie roz, pe care a accesorizat-o cu tiara ei favorită, Lover’s Knot.

21 noiembrie 2023

15 momente când Kate Middleton a purtat o tiară. Cele mai impresionante apariții ale Prințesei de Wales

Prințesa de Wales a avut o surpriză pregătită pentru vizita de stat din Coreea de Sud: o nouă tiară! Purtând cea de-a patra diademă, Kate a îmbrăcat Strathmore Rose, o bijuterie ce i-a aparținut Reginei Mame și care nu a mai fost purtată în public din anii 1930. Strathmore Rose Tiara este o diademă florală încrustată cu diamante.

Sursă foto: Profimedia, Captură Youtube

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton