15 ani fără Laura Stoica. Cum a aflat mama artistei de moartea fiicei sale

.

În urmă cu 15 ani, pe 9 martie 2006, Laura Stoica și partenerul său de viață, Cristian Mărgescu, au murit într-un accident de mașină în timp ce se întorceau la București de la un concert susținut la Urziceni. Cântăreața avea vârsta de 39 de ani și aflase, cu puțin timp înainte de tragicul eveniment, că este însărcinată.

Mama regretatei artiste a mărturisit recent, la Antena Stars, cum a aflat despre moartea fiicei sale.

„Au fost câteva persoane care m-au sunat, întrebându-mă ce fac și ce face Laura. Neștiind nimic le spuneam că e bine. Chiar una dintre persoane era o prietenă din București cu care trebuia să se întâlnească Laura în seara aceea. Când a văzut că nu știu nimic îmi spunea că o sună și că nu răspunde. Eu îi ziceam că e la spectacol, să o sune mai târziu. ‘Dacă aflați ceva îmi spuneți și mie’ – mi-a spus ea. Până când m-a sunat și sora mea, nu mi-a spus nimic. M-au sunat copiii din Anglia, nora mea. M-a întrebat dacă e adevărat și am spus ‘ce să fie adevărat?’. Abia atunci am aflat. Mi-aduc aminte de multe ori, este trist. Dar așa a vrut Dumnezeu…”, a explicat mama Laurei Stoica.

Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI

Mama artistei a mai dezvăluit că Laura era foarte entuziasmată când a aflat de sarcină și o tot întreba de ce nu simte că în pântecul ei începuse să prindă viață un copil.

„Știu că a fost o perioadă când încă mă mai întrebam cum s-a întâmplat. Ce a simțit ea, pentru că era o fire foarte sensibilă. Și am aflat ulterior că nu a apucat să își dea seama de tragedie și că s-a sfârșit repede. Așa a vrut Dumnezeu să își găsească perechea potrivită, de a simți bucuria că va fi mamă. Mă tot întreba mereu că ea nu simte nimic, că nu are niciun simptom. Discutam pe tema asta și bineînțeles că ne bucuram că o să fie frumos, dar dacă Dumnezeu a vrut să se termine totul atunci…”, a mai spus mama Laurei.

Laura Stoica, cea mai importantă voce feminină de muzică rock din România

Laura Stoica, pe numele complet Adriana-Laurenția Stoica, a fost cântăreață, compozitoare de muzică pop rock și actriță. Regretata artistă este considerată drept cea mai importantă solistă de muizcă rock din România și una dintre cele mai puternice și autentice personalități feminine din lumea artistică autohtonă.

Citeşte şi: 10 fotografii de colecție cu Laura Stoica

Între anii 1990–2005, Laura stoica a realizat patru albume, a performat în peste 700 de concerte și spectacole, atât pe scenele românești, cât și în străinătate, și a avut peste 650 de apariții televizate. Printre cele mai cunoscute și îndrăgite piese lansate de artistă se numără: „Un actor grăbit”, „Focul”, „Doar tu”, „Cartierul cântă rock”, „…Nici o stea”, „Toamnă pe autostradă”, „Sunt cuminte”, „Mereu mă ridic” sau „Mai frumoasă”.

Foto – arhivă

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton