10 lucruri pe care nu le știai despre Dakota Johnson. Actrița împlinește 33 de ani

.

Dakota Johnson împlinește miercuri, 4 octombrie, vârsta de 33 de ani. Celebra actriță a avut o ascensiune fulminantă la Hollywood, iar numele ei a ajuns pe buzele tuturor după ce a primit rolul principal în filmul „Fifty Shades of Grey”.

Fiind fiica unor oameni celebri, Dakota a știut că trebuie să își câștige locul de drept la Holywood, fără a se baza pe numele ei de familie. Deși este una dintre cele mai cunoscute actrițe internaționale, există câteva lucruri pe care nu mulți le știu despre ea.

10 lucruri pe care nu le știai despre Dakota Johnson

Născută pe 4 octombrie 1989, actrița în vârstă de 33 de ani este fiica lui Melanie Griffith și a lui Don Johnson.

După ce și-a început cariera în actorie în „Crazy in Alabama” în anul 1999, Dakota a continuat să apară într-o serie de filme mari precum „The Social Network”, „21 Jump Street” și „Need For Speed”, însă lovitura a dat-o în momentul în care a primit rolul Anastasiei Steele din „Fifty Shades of Grey”.

Iată 10 lucruri pe care nu le știai despre celebra Dakota Johnson:

1. A fost Miss Golden Globe 2006

La fel ca mama ei, Melania Griffith, Dakota Johnson a câștigat premiul Miss Golden Globe, în anul 2006. Premiul este un titlu anual care este acordat de Asociația Presei Străine de la Hollywood. Câștigând premiul, Johnson a devenit prima Miss Golden Globe din a doua generație din istoria sa (Griffith l-a primit în anul 1975).

2. Are numeroase tatuaje care interferează cu munca ei pe marele ecran

În timp ce Dakota Johnson are numeroase tatuaje pe tot corpul ei, personajul Anastasiei Steele cu siguranță nu le are. Steele era cunoscută ca o fată oarecum naivă, care nu era familiarizată cu asumarea riscurilor înaite de a-l întâlni pe misteriosul și chipeșul Christian Grey, așa că, firește, nu are niciun tatuaj. Mai mult, actrița a avut o dublură pentru fundul ei, în Fifty Shades of Grey.

Citește și: Dakota Johnson a avut nevoie de consiliere psihologică după ce a jucat în filmul „Suspiria“

Citește și: Dakota Johnson, protagonista din „Fifty Shades of Grey”, dezvăluie adevărul din spatele scenelor de sex

3. Părinții ei s-au împotrivit dorinței sale de a deveni actriță

Părinții Dakotei Johnson au fost inițial îngrijorați de decizia ei de a urma o carieră în actorie. În cele din urmă, a dat o probă pentru a intra la secția de actorie a Juilliard, însă nu a fost admisă.

„Am intrat atât de emoționată, iar monologul meu comic a fost unul scris de Steve Martin. Nu au crezut că este amuzant. Deloc. Și apoi, desigur, mi-au cerut să cânt. Și am cântat melodia în capul meu, care era „Nude” de la Radiohead. A fost atât de ciudat. Pur și simplu boceam și ei m-au oprit și mi-au spus: „Mulțumim că ai venit””, a povestit actrița, potrivit Vogue.

4. A luat o pauză de 10 ani de la actorie

Deși are de abia 33 de ani, Dakota deja a avut o pauză de la actorie de 10 ani. Comedia-dramă din 1999 „Crazy in Alabama” a fost primul ei rol de film, în care Johnson și sora ei vitregă – Stella Banderas – le-au interpretat pe fiicele personajului Melanie Griffiths. Cu Melanie Griffith fiind mama ei adevărată și Antonia Banderas tatăl ei vitreg la acel moment, filmul a fost o adevărată poveste de familie. Următorii 10 ani i-a petrecut terminând liceul și bucurându-se de o viață normală, ocupându-se, în același timp, de cariera ei de model.

Dakota Johnson a fost internată într-un centru de reabilitare

5. S-a luptat cu dependențele

Dependența curge în familie, aparent, iar unii membri ai familiei nu pot scăpa de ea, în special copiii dependenților. Dakota s-a întâmplat să fie unul dintre acei copii care nu au putut scăpa de dependența propriilor părinți și a căzut ea însăși victimă. La doar 17 ani, actrița a încheiat un sejur de 30 de zile la Centrul de tratament pentru adolescenți Visions din Malibu, California, pentru a scăpa de dependențe.

6. Face atacuri de panică

În timp ce cele mai multe celebrități au depășit cu bine frica de scenă atunci când au audiție, Dakota Johnson încă se luptă să treacă peste aceste emoții. De fapt, teama este atât de puternică, încât uneori face atacuri de panică înainte de a da probă pentru un rol.

Citește și: Dakota Johnson și Chris Martin s-au logodit? Cum arată inelul?

Citește și: Cum arăta Dakota Johnson la prima apariţie pe covorul roşu

7. Câteodată își dorește să nu fi fost faimoasă

La un moment dat, actorii ajung să spună: „Mi-aș fi dorit să nu fiu faimos”. Acesta a fost și cazul Dakotei Johnson.

„Ideea de a fi acasă și de a lua copiii de la școală și de a găti cina și apoi soțul vine acasă – este ceva care mi se pare foarte drăguț, pentru că n-am avut niciodată așa ceva în copilărie”, a afirmat în urmă cu mai mult timp Dakota Johnson pentru Marie Claire.

„Și pare atât de atrăgător. Dar, în mintea mea, îmi zic: Ei bine, voi juca asta într-un film și o să-mi fac propria viață, oricât de bizară este”, a mai spus ea.

8. A furat recuzită de pe platoul de filmare

Actrița a recunoscut că, după ce filmările pentru Fifty Shades of Grey s-au încheiat, a plecat acasă cu câteva obiecte de recuzită. Este vorba de niște perechi de bikini, care i s-au părut foarte „confortabili”. De asemenea, Dakota Johnson a mărturisit că a luat și un bici, folosit în una din scenele fierbinți din film, despre care spune că îl ține în garaj.

9. Preferă relațiile de durată

În viața reală, actrița preferă relațiile de durată, nefiind o fană a aventurilor. În general, știe ce vrea de la un bărbat și nu a avut foarte multe relații. Din 2017 formează un cuplu cu Chris Martin.

10. Cea mai bună prietenă a ei este nepoata lui Elvis Presley

Pe lângă faptul că are o familie celebră, Dakota Johnson are și mulți prieteni cunoscuți. De fapt, cea mai bună prietenă a ei este Riley Keough, nepoata lui Elvis Presley. Dakota Johnson este, de asemenea, prietenă cu Paris Hilton și Mary-Kate Olsen.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Dakota Johnson

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton