Au trecut două luni de când Ruth Scully a trăit cel mai mare coșmar pe care îl poate avea un părinte. Fiul ei de doar patru ani, Nolan, s-a stins în februarie din cauza unei forme rare de cancer, numită rabdomiosarcom. Boala cruntă i-a afectat țesutul osos, din februarie 2015 până în februarie 2017, înainte să îi macine tot corpul.
Acum, femeia a simțit nevoia să împărtățească, într-o postare pe Facebook, povestea lui Nolan și cum au arătat ultimele sale zile de viață, aducându-i, astfel, un omagiu:
„Două luni. Două luni de când te-am ținut ultima dată în brațe, două luni de când mi-ai spus ultima oară cât de mult mă iubești, două luni de când ți-am sărutat pentru ultima oară buzele. Două luni de când ne-am îmbrățișat pentru ultima oară. Două luni de infern absolut.
Când l-am internat pentru ultima dată, știam că este ceva în neregulă cu el. Cred că simțea și el. Nu a băut apă, nu a mâncat nimic și vomita constant.
Pe 1 februarie am discutat cu întreaga echipă de medici. Când oncologul rostea cuvintele, avea lacrimi în ochi. A fost mereu sincer cu noi, a luptat mereu alături de noi, dar ultimele controale au arătat că tumora s-a extins peste tot. Ne-a spus că acest cancer nu poate fi tratat fiind rezistent la tratament și că are de gând să îi facă viața cât mai ușoară lui Nolan, până când starea lui de sănătate nu se va degrada complet.
După un timp, am reușit să mă adun și am intrat în camera lui Nolan. Stătea în fotoliul roșu și se uita la desene animate pe YouTube. M-am așezat lângă el, în genunchi, și am avut următoarea conversație:
Eu: Te doare când respiri, nu-i așa? Nolan: Ei bine… da. Eu: Te doare tare? Nolan: Da, mi-a răspuns cu ochii plecați. Eu: Dragul meu, nenorocitul ăsta de cancer te macină. Nu trebuie să te mai uiți cu el de acum încolo. Nolan: Nu mai trebuie? Dar o fac pentru tine, mami. Eu: Nu mai trebuie! Asta faci? Lupți pentru mama ta? Nolan: Da. Eu: Atunci mami ce trebuie să facă? Nolan: Să mă salveze! (surâde), Eu: Dragul meu… nu mai pot face asta. Singurul loc în care te mai pot salva este în ceruri. Nolan: Deci, o să ajung în Rai și o să mă joc până când vei ajunge și tu. Vei veni, nu-i așa? Eu: Sigur că da!! Nu poți scăpa de mami așa ușor. Nolan: Mulțumesc, mami! Acum mă apuc să mă joc cu Hunter, Brylee și Henry.
În următoarele 36 de ore, în puținele momente în care el s-a trezit din somn, ne-am jucat, ne-am uitat împreună la desene animate și am zâmbit cât de mult am putut.
Pe 4 februarie, în jurul orei 9 dimineața, ne uitam împreună la desene și l-am întrebat pe Nolan dacă pot să mă duc repede să fac un duș, din moment ce nu mă lasă să plec nicio clipă de lângă el. „Ummm, în regulă mami. O să stau cu unchiul Chris până te întorci”, mi-a răspuns el.
Când m-am întors după două minute, toată echipa de medici era în jurul lui și m-au anunțat cu ochii în lacrimi că Nolan a intrat în comă. Am urcat disperată spre patul lui, am început să îl mângâi pe față și s-a întâmplat un miracol pe care nu îl voi uita niciodată…
Îngerașul meu a deschis ochii, a întins brațele și a spus doar atât: Mami, te iubesc!. Apoi, la 11:54 p.m, Rollin Nolan Scully și-a lăsat capul pe o parte și s-a stins în timp ce eu îi cântam „You are My Sunshine/ Tu ești raza mea de soare”.