Până la "Dansez pentru tine", nici n-am bănuit cât succes pot avea niște emisiuni TV cu dans. Ce-i drept, după niște ani, apetența publicului pentru acest tip de reality show scade... Până în momentul în care apare o rețetă nouă, o franciză nouă sau niște vedete noi - exact ce se va întâmpla și la noi de luni, din momentul în care începe varianta românească a "Dancing with the Stars". Bucurați-vă de dans!
Strictly Come Dancing/Dancing with the Stars
Alintată de telespectatorii britanici „Strictly”, este un show produs în Marea Britanie de BBC, care a avut primul sezon în 2004. Succesul a fost uriaș, iar acum spectacolul se produce în mai bine de 50 de țări, sub denumirea de „Dancing with the Stars”. În Statele Unite, în această primăvară se va difuza al 24-lea sezon. Varianta românească a show-ului începe pe 6 martie, la Pro TV, sub denumirea de “Uite cine dansează!”.
So You Think You Can Dance
Show-ul este produs de Fox și a avut premiera în iulie 2005. Ani de zile, a fost cel mai de succes spectacol TV pentru adulți pe timpul verii. Dansatorii trec prin diverse probe săptămânale și stiluri (clasic, contemporan, street, club, jazz, musical, teatral ș.a.), de multe ori probele fiind trase la sorți. Cei calificați în finală trebuie să prezinte dansuri solo, duet și grup. Câștigătorul primește o sumă de bani și titlul de “America’s Favourite Dancer”. Showul este adaptat și în alte peste 20 de țări.
America’s Best Dance Crew
Prescurtat ABDC, spectacolul are drept concurenți nu indivizi, ci trupe de dans. Acestea sunt atât americane, cât și internaționale. Ideea îi aparține lui Randy Jackson, cel care a produs și „American Idol”. Seria a debutat la MTV în 2008, cu denumirea inițială de „World Moves”. Show-ul a apărut până în 2012, apoi a avut o pauză până în 2015, când s-a produs un nou sezon.
Eurovision Dance Contest
După modelul Eurovisionului cu cântece, competiția cu dansatori reprezentând țări din Europa a avut loc trei ani la rând, între 2007 și 2009, după care ideea a fost abandonată.
Show-ul produs inițial de Televisa Mexic avut mare succes în România, sub denumirea „Dansez pentru tine”, fiind primul reality-show de dans difuzat la noi în țară, de către Pro TV. Acesta a transformat în vedete nu doar membrii juriului (Mihai Petre, Beatrice Rancea sau Wilmark) și concurenții (Petrișor Ruge, Adriela Morar), ci și coregrafii (Edi Stancu, Cocuța, nea Mărin ș.a.).
Foto: Libertatea, conturile oficiale de Facebook ale emisiunilor