Întrebări de logică, probleme de logică sau teste de logică ar trebui să rezolve toată lumea, indiferent de vârstă, pentru a-și dezvolta gândirea logică și capacitatea de a rezolva probleme. Este un exercițiu bun pentru creier, însă aceste întrebări de logică și teste de logică ar trebui adaptate vârstei. Iată câteva probleme de logică pentru adulți, prin care îți poți testa cunoștințele.
Care este continuarea logică a șirului de numere 1, 2, 4, 8, …
Care dintre următoarele cuvinte este diferit de celelalte din listă?
Dacă pe talerul unui cântar se pun 4 kilograme de mere cu 3 lei kilogramul, câte kilograme de mere cu 2 lei kilogramul trebuie puse pe celălalt taler pentru a echilibra balanţa?
Care dintre următoarele cuvinte este diferit de celelalte din listă?
Un melc urcă în timpul zilei pe un copac 3 metri și alunecă noaptea 2 metri. După câte zile va ajunge în vârful copacului care are înălțimea de 10 metri?
Ce figură geometrică nu ar trebui să fie în lista de mai jos?
Ai un chibrit şi intri într-o cameră întunecoasă. Vezi o lampă cu ulei, o lumânare și o candelă. Ce aprinzi prima dată?
Ce număr urmează în seria 172, 84, 40, 18, …
Dacă prietenul tău sosește mereu mai târziu decât tine, înseamnă că tu ajungi mereu mai devreme?
Ce număr urmează în seria 2, 3, 5, 8, 12, 17, …
Unele luni ale anului au 31 de zile, altele au numai 30. Câte luni au 28 de zile?
Care sunt cele 3 zile consecutive pe care poți să le spui fără să foloseşti cuvintele luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică?
Ce permanent se mărește, dar niciodată nu scade?
Tatăl Adrianei are cinci fete: Ana, Alina, Anemona și Ariana. Cum o cheamă pe a cincea?
Ce trece peste apă și nu face valuri?
Într-un coș sunt 3 mere verzi și 4 roșii. Câte mere sunt în coș?
Câte timbre de 2 lei sunt într-o duzină?
Ce se poate de întâlnit patru ori într-o săptămână, de două ori într-o lună și doar o dată într-un an?
Care roată nu se învârtește în timpul cotirii la dreapta?
Ce devine mai mare cu cât mai mult iei din ea?
Dacă vrei să îți testezi gândirea logică și nu ești sigură că ai răspuns corect, vezi mai jos răspunsurile corecte pentru întrebările de logică de mai sus.
1 – 16; 2 – găină; 3 – 4 kilograme; 4 – avion; 5 – 8 zile (deoarece in a 8-a zi ajunge si abia noaptea coboara iar 2 metri) ; 6 – triunghi; 7 – niciuna dintre variante, varianta corectă este chibritul; 8 – 7; 9 – nu; 10 – 23; 11 – toate; 12 – ieri, azi şi mâine; 13 – vârsta omului; 14 – Adriana; 15 – podul; 16 – trei, restul sunt patru legume; 17 – 12; 18 – o vocală; 19 – roata de rezervă; 20 – groapa.
Pentru a-ți dezvolta gândirea logică, este bine să rezolvi periodic probleme de logică sau teste de logică. Este un exercițiu foarte util pentru copii și îi ajută să își dezvolte abilitatea de a rezolva probleme în viața de zi cu zi. Dacă nu știi un răspuns nu trebuie să te dai bătut, ci e bine să te gândești, să abordezi problema în diverse moduri până când vei reuși să găsești o soluție.
Îți recomandăm și următoarele: test de carieră, test IQ, test pentru a afla ce culoare de păr ți se potrivește, test de personalitate, test cu capitalele lumii
Încearcă și câteva ghicitori care îți vor da bătăi de cap, pe Libertatea.ro
Vezi și: Ghicitori grele pentru copii și adulți. Cum să îți antrenezi mintea!