ANM a emis o avertizare de cod galben pentru vânt puternic în mai multe județe ale țării. Avertizare meteo este valabilă până mâine, 26 ianuarie, ora 5:00.
După câteva zile cu temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă a anului, vremea se schimbă radical. Temperaturile vor scădea în zilele următoare, iar vântul va sufla cu putere. ANM a emis două avertizări de cod galben pentru intensificări ale vântului. Prima, pe arii mai extinse, este valabilă până în această seara, la ora 19.00, iar cea de-a doua este în vigoare din 25 ianuarie, ora 19:00, până în 26 ianuarie, ora 05:00.
Citește online gratuit numărul de februarie al revistei Unica
ANM, cod galben de vânt puternic
Prima avertizare de tip cod galben, valabilă astăzi, 25 ianuarie, între orele 10:00 – 19:00 vizează zonele de munte, nord-vestul, centrul țării și local sudul și sud-estul țării.
„Vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55 – 65 km/h și izolat 70 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80 – 100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată. Unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h se vor semnala și în restul teritoriului” – se arată pe site-ul ANM.
A doua atenționare de tip cod galben intră în vigoare astăzi, 25 ianuarie, de la ora 19:00 și este valabilă până în 26 ianuarie, ora 05:00. Vântul va sufla cu putere pe arii mai restrânse.
„În zona Carpaților Orientali vântul va continua să aibă intensificări cu viteze la rafală de peste 70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1800 m, rafalele vor depăși 90 – 110 km/h și zăpada va fi spulberată.
Unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, se vor mai semnala la începutul nopții în zona litoralului” – au anunțat meteorologii ANM.
Vremea în București
Până mâine, 26 ianuarie, ora 8:00, în București vremea va fi închisă. Trecător se vor semnala precipitații slabe, sub formă de ploaie. Spre dimineață se pot transforma în precipitații mixte.
„Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări după-amiaza și seara, când la rafală se vor atinge viteze în general de 50 – 55 km/h. Maxima va fi de 6 – 7 grade, iar minima de -2 – 0 grade.„
Sursă foto: Shutterstock.com