Eşti preocupată de siluetă sau vrei să mai dai jos câteva kilograme, fără să te înfometezi? Include în meniul tău zilnic anumite alimente care fac minuni pentru corp.
Ca să nu ai probleme cu kilogramele, trebuie să îţi pui metabolismul în mişcare, consumând alimente care au efect termogenic, adică ard caloriile încă de când începi să le mesteci. Iată câteva dintre ele:
Mere. Nutriţioniştii afirmă că un măr consumat înainte de masă te ajută să mănânci mai puţin. Dacă ai poftă de ceva dulce, rade un măr, presară scorţişoară şi bagă-l un minut în cuptorul cu microunde.
Cereale. Cele integrale, datorită conţinutului bogat în fibre, te ajută să consumi mai multe calorii. Pentru a fi digerate, organismul tău utilizează o cantitate mai mare de energie. Încearcă fulgii de ovăz şi orezul brun.