Un tânăr cunoscut pe Tik Tok drept @seattletechbro a fost încurajat de urmăritorii săi să meargă la medic. După sute de mesaje în care i s-a spus că ar trebui să-și verifice tiroida, bărbatul a descoperit că, într-adevăr, avea un nodul cu 95% șanse de a deveni canceros.
„În primele videoclipuri pe care le-am postat pe Tik Tok vorbeam despre bugetul meu, iar oamenii mi-au comentat și trimis mesaje în care-mi spuneau că tiroida mea arăta mărită și că ar trebui să o verific fiindcă ar putea fi canceroasă”, a spus tânărul de doar 22 de ani.
„Pentru a fi precaut, dar și pentru că mă îngrijorează aceste lucruri, am verificat și, după o mulțime de analize, am aflat că acel nodul avea 95% șanse să fie canceros”, a continuat.
„Am avut două opțiuni, să mi se scoată întreaga tiroidă sau doar acel nodul. Am ales să scot doar nodulul pentru că nu vreau să iau hormoni pentru tot restul vieții”, a completat.
„Probabil voi face mai puține videoclipuri în perioada aceasta în care mă recuperez. Este destul de greu să vorbesc. Apreciez răbdarea voastră și sper să vă revăd curând”, a încheiat.
„Am avut emoții înainte de a-ți scrie, dar mă bucur că am făcut-o! Îți doresc o recuperare cât mai rapidă!; Internetul poate fi un loc atât de grozav!; Mă bucur foarte tare că oamenii ți-au scris! Recuperare rapidă; Tik Tok salvează vieți!”, acestea au fost doar câteva dintre comentariile postării.