Senatul a adoptat proiectul legislativ potrivit căruia mamele care aleg să stea doi ani acasă cu copiii, pot primi, ca și cele care stau doar un an, un maxim de 3400 de lei.
‘Am votat, alături de colegii mei senatori, o propunere legislativă prin care este eliminat plafonul indemnizației pentru creșterea copilului, pentru părinții care au ales să rămână în concediu de îngrijire și creștere a copilului până la vârsta de doi ani. Aceștia vor putea beneficia de indemnizație neplafonată în primul an, respectiv de cel puțin 600 lei și cel mult 3.400 lei, a declarat Gabriela Firea.
Potrivit prevederilor anterioare, părinții care optau să stea acasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, primeau cel puțin 600 lei și cel mult 1200 lei, atât în primul, cât și în al doilea an.