Vara lui 2020, o perioadă a fenomenelor meteo extreme

.

Vara aceasta a debutat cu numeroase atenționări din partea meteorologilor cu privire la fenomenele meteo extreme, iar specialiștii spun că tot așa va continua. 

Ploile, căderile de grindină și vijeliile au făcut ravagii în multe zone din țară, iar culturile agricole au fost aproape în totalitate distruse. Meteorlogii ANM emit zilnic avertizări de cod galben, cod portocaliu și uneori chiar cod roșu de instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar vremea nu dă semne că s-ar îndrepta nici în perioada următoare.

Elena Mateescu, șefa ANM, a spus că vara lui 2020 va fi una capricioasă, iar luna iunie ar putea fi printre cele mai ploioase din ultimii 60 de ani.

„Această vară, cum am anticipat, va fi o vară a extremelor meteorologice, de la perioade mai călduroase, perioade lungi fără precipitații, cu secetă, iată, este a doua lună consecutiv în care înregistrăm cantități abundente de precipitații în aproape toată țara. Vorbim de o cantitate la acest moment de 115 litri pe metru pătrat la nivel național” a spus meteorologul pentru Digi24.

Având în vedere ce urmează până la sfârșitul acestei luni, putem să anticipăm că luna iunie poate fi printre cele mai ploioase luni iunie din 1961 și până în prezent, posibil în top 5, luând în considerare cantitatea din 2001 a lunii iunie, cu 129 l/mp” a adăugat Elena Mateescu. 

Record ANM pentru mesajele de vreme severă

Sefa ANM a mai spus că Agenția a înregistrat un record în ceea ce privește mesajele de vreme severă imediată. Până acum au fost emise peste 62 de coduri, ceea ce „pune în evidență extremitatea fenomenelor meteo, violența acestora”.

Dacă la finalul lunii iunie maximele ar putea ajunge în jurul valorii de 30 de grade Celsius, vremea se va răci la începutul lunii iulie, potrivit estimărilor ANM. Temperaturile diurne nu vor mai depăși 28 de grade, iar cele nocturne vor prezenta și ele scăderi de câteva grade. De asemenea, probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi în continuare ridicată în aproape toate regiunile țării.

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Chiar în acest moment există în vigoare un cod galben de vreme rea, valabil până mâine, 25 iunie, la ora 10:00.

„În zonele montane, precum și în nordul, centrul, estul și local în sudul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse 40 – 50 l/mp” informează ANM.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale